Independență Catalonia. Acuze privind ”procese politice” în Spania

catalonia
catalonia

Mai mulţi eurodeputaţi au denunţat marţi, la Strasbourg, ceea ce au calificat a fi ''procesul politic'' în care 12 lideri ai mişcării separatiste catalane sunt judecaţi pentru implicarea lor în tentativa de secesiune a Cataloniei prin referendumul din octombrie 2017, declarat ilegal de Madrid, transmite AFP.

Eurodeputaţii susţin că acest proces este contrar valorilor fundamentale ale Uniunii Europene.

Un asemenea proces nu ar trebui să aibă loc într-o Europă democratică, a denunţat eurodeputatul liberal sloven Ivo Vajgl, într-o conferinţă de presă la sediul din Strasbourg al Parlamentului European.

La Madrid s-a deschis marţi procesul istoric contra a 12 lideri ai mişcării separatiste catalane, printre care şi foştii eurodeputaţi Oriol Junqueras et Raül Romeva. Verdictul este aşteptat cel mai devreme în luna iulie.

Este scandalos să utilizezi un proces pentru a regla o problemă politică, a susţinut şi eurodeputatul ecologist francez José Bové, care a estimat că singura soluţie posibilă este punerea în libertate a tuturor acestor persoane şi a insistat ca Uniunea Europeană să se implice pentru a soluţiona această problemă a Cataloniei.

La finalul anului 2017, aproximativ 30 de actuali şi foşti eurodeputaţi, din diverse partide politice, s-au reunit pentru a crea o platformă de dialog UE-Catalonia.

După ce au organizat la 1 octombrie 2017 un referendum de independenţă interzis de justiţia spaniolă, separatiştii au proclamat la 27 octombrie acelaşi an o republică independentă catalană, declanşând cea mai gravă criză constituţională din Spania de la sfârşitul dictaturii franchiste.

Puigdemont, marele absent din banca acuzaților

Personajul principal al tentativei de secesiune, fostul lider catalan Carles Puigdemont, refugiat în Belgia, este marele absent pe banca acuzaţilor, dat fiind că în Spania infracţiunile grave nu pot fi judecate în contumacie. Inculpatul principal este fostul său adjunct, Oriol Junqueras, împotriva căruia parchetul a cerut 25 de ani de închisoare.

Împotriva celorlalţi 11 inculpaţi - fosta preşedintă a parlamentului catalan, mai mulţi 'miniştri' regionali şi responsabilii asociaţiilor separatiste ANC şi Omnium Cultural - sunt cerute pedepse mergând de la 7 la 11 ani de detenţie.

Nouă inculpaţi sunt judecaţi pentru rebeliune, agravată de delictul de deturnare de fonduri publice în cazul a şase dintre ei, şi se află în detenţie preventivă, unii de peste un an.

Procesul, la care au fost acreditaţi peste 600 de jurnalişti spanioli şi străini, a început la ora locală 10:00 (09:00 GMT). Pe durata procesului sunt prevăzute câte trei audieri săptămânale. Cea de marţi, la care va asista şi noul şef al executivului catalan, Quim Torra, ar urma să se limiteze la chestiuni de procedură.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel