Grefier, după discuția cu Orban: Se pare că e lipsă de comunicare inclusiv în partid. Așteptăm votul

Orban FOTO AGERPRES
Orban FOTO AGERPRES

Reprezentantul grefierilor, Cătălin Trăistaru, a declarat că discuția cu Ludovic Orban s-a încheiat cu promisiunile privind constituirea unui grup de lucru pentru noi discuții, însă angajații așteaptă votul din Parlament privind pensiile de serviciu pentru a decide cu privire la alte proteste.

„(Premierul, n.r.) Ne-a comunicat faptul că a luat act de regimul de interdicții și compatibilități și faptul că argumentele noastre sunt îndeajuns de solide pentru a justifica menținerea dreptului la pensie, dar în aceeași situație se află și alte categorii profesionale. Tocmai de aceea s-a convenit ca în cursul dezbaterilor ample care ar trebui să aibă loc - și nu luate de azi pe mâine cu efect populist - să fie prezentate și să fie elaborat un act normativ care să respecte aceste principii și să mențină pensiile pentru categoriile care se justifică", a spus Trăistaru.

Sindicaliștii spun că grefierii așteaptă votul din plenul parlamentului pentru că "se pare că există o lipsă de comunicare inclusiv la nivelul partidului".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel