Senatorul PSD, GABRIEL MUTU, candidatul social-democraților la Primăria Sectorului 6, consideră că, în contextul în care toate cele șase primării de sector din București nu beneficiază de bugete suficiente, soluția pentru o dezvoltare coerentă a Capitalei o reprezintă atragerea de fonduri europene, dar că mai întâi trebuie să se înțeleagă faptul că "sectoarele nu au granițe între ele".
Invitat la interviul DC News, Gabriel Mutu a vorbit despre temele extrem de importante ale sectorului 6 și care afectează piața comunității. Unele dintre acestea, precum Prelungirea Ghencea, pasajul de la Domnesti, pasajul de la Ciurel, nu țin de Primăria Sectorului 6, ci fie de Primăria Capitalei, fie de CNADNR.
"Într-o relație pe conlucrare între Primăria de sector și Primăria Capitalei, proiectele pot avansa și se pot derula mult mai rapid. (...) Dacă tu ești interesat ca acele proiecte să se deruleze într-un termen civilizat sau conform proiectului, așa cum a fost el aprobat, cred că poți să accelerezi lucrurile dacă ești pezent în viața comunității", a explicat Gabriel Mutu.
Atragerea de fonduri europene, singura soluție pentru o dezvoltare coerentă a sectoarelor
Tot legat de proiectele pentru București, candidatul PSD la Primăria Sectorului 6 se declară un susținător al unei gândiri unitare la nivelul întregii administrații a Capitalei.
Citește și: EXCLUSIV Culisele sondajului intern PSD. Ce trage în jos PNL
"Nicușor Dan sugera, de exemplu, o restrângere a fondurilor, a influenței primăriilor de sector în ideea că se risipesc bani pe proiecte mici în loc să fie puse la comun pentru proiecte mari de care ar beneficia toți cetățenii orașului", a remarcat gazda interviului, Val Vâlcu.
"Primăria Sectorului 6 are un buget aprobat undeva la 950 mil anual. Execuția, anul trecut, a fost de 2/3 din valoarea bugetului, din care undeva la 30% se duc pe salarii. Dacă discutăm că bugetul Primăriei sectorului este risipit anapoda, este o greșeală totală. (...) Dimpotrivă, bugetul sectorului 6, și eu cred că este valabil pentru toate sectoarele, avem buget insuficient. Soluția ar fi ca, pe lângă aceste bugete, să atragi fonduri europene. Este singura soluție pentru o dezvoltare coerentă a sectoarelor. Și mai trebuie să înțelegem câ sectoarele nu au granițe între ele. Aici trebuie să fie o gândire unitară atunci când dezvolți o zonă, astfel încât ambele sectoare care sunt în proximitatea unui bulevard sau a unei investiții să lucreze eficient și să-și concentreze investiiția astfel încât zona să se dezvolte coerent. Nu este corectă abordarea d–lui Nicușor Dan", a precizat Gabriel Mutu.
Vezi declarația de la minutul 30:23
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu