Gabriel Mutu, candidatul PSD la Primăria Sectorului 6, a dezvăluit, la DCNews LIVE, miercuri, de ce intenția de vot pentru PNL este mai mică decât intenția de vot pentru PSD.
"Ultimele sondaje relevă că sunt pe prima poziție, sunt favorit în intenția de vot a locuitorilor din Sectorul 6. (...) Eu spun că în acest moment suntem pe prima poziție. Mai mult, există o diferență foarte mare între intenția de vot politică pe PSD și intenția de vot atribuită PNL-ului și din cauza nemulțumirii oamenilor din sector. Actualul primar, Rareș Mănescu, președintele Organizației PNL Sector 6 până nu demult, a fost total absent în decizia la nivelul Sectorului 6. El nu a participat la nicio ședință de Consiliu Local în mandatul pe care l-a avut. Eu am participat, ca senator, la 10-15 ședințe de Consiliul Local, pe când dl primar nu a venit la niciuna. Oamenii sunt nemulțumiți și se vede și-n intenția de vot", a declarat Gabriel Mutu, la primăria Sectorului 6.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu