Cîțu, momente de bâlbâială despre Rareș Bogdan. Este sau nu susținătorul lui? ”Un jurnalist care știe foarte bine să capteze atenția publicului”

Facebook - Rareș Bogdan
Facebook - Rareș Bogdan

Premierul Florin Cîțu a vorbit despre susținerea pe care o primește în competiția internă din PNL, în special din partea lui Rareș Bogdan, despre care s-a decis cu greu dacă-l ajută sau nu. 

Cosmin Prelipceanu a adus în discuție afirmația lui Rareș Bogdan conform căreia „dacă ar fi fost ministru Marcel Boloș, atunci sigur PNRR-ul ar fi fost deja aprobat”. Acesta a pus problema disputele din PNL și a votului de încredere acordat ministrului Ghinea, dar și PNRR-ului. 

„PNRR-ul o să fie aprobat, nu este o problemă a ministrului, problema nu este cu niciun ministru. Problema este că (n.r. - PNRR) este un document foarte important și care trebuie făcut în detaliu”, a spus premierul Florin Cîțu. 

Susținere în interiorul PNL

Prelipceanu l-a mai întrebat dacă Rareș Bogdan este susținătorul său la Congresul PNL. 

„Da, este susținător”, a răspuns Florin Cîțu. 

„Și vă ajută o astfel de declarație?”, a continuat Prelipceanu. 

„Rareș Bogdan este un fost jurnalist care știe foarte bine să capteze atenția publicului”, a afirmat premierul. 

„Și vă ajută?”, a insistat gazda emisiunii. 

„Vom vedea la final! Dar eu cred că mă ajută Rareș Bogdan în această competiție”, a spus Florin Cîțu, după momente de bâlbâială și tăcere. 

Relația dintre Rareș Bogdan și Florin Cîțu

Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte PNL şi europarlamentar, spulberă zvonurile privind relaţia cu Florin Cîţu, după ce i-au dispărut de pe reţelele de socializare toate pozele şi postările în care îi făcea campanie premierului la şefia PNL. 

"Ca să anulăm orice speculaţie, încă de la primele ore ale dimineții. O problemă la pagina mea de Facebook s-a transformat în știre cu interpretări nedorite. Oricum pe contul de Instagram sunt câteva zeci de poze asemănătoare, însă nu lăsăm loc speculațiilor. #echipacastigatoare

Am ales să reacționez rapid, deoarece am văzut ce și cum s-a putut interpreta, din superficialitatea unora, sau neatenția altora, o biată glumă făcută pe scena de la Zalău. O glumă anunțată și expusă ca atare a dus la o prezumtivă dorința a mea de a modifica structura Guvernului României. Doamneeeeee, mare e Gradina ta, Doamne...... Superficialitatea naște ...ştiri false. Noi sa fim sănătoși, să aveți o zi excelentă. Numai bine!", a scris Rareş Bogdan pe Facebook.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy