Tudor Barbu a reacționat după un mesaj al lui Florin Cîțu, conform căruia valul patru nu ar putea să atingă România.
Tudor Barbu a vorbit despre valul patru al pandemiei de COVID-19, despre numărul tot mai mare al localităților care intră sau se îndreaptă către scenariul roșu și a comentat o declarație a premierului Florin Cîțu care a afirmat că România nu are cum să aibă un val patru dat fiind faptul că avem vaccin.
"România a fost una dintre singurele țări din Europa care a avut deschis sezonul turistic și am fost prima țară care a relaxat măsurile și a avut și vaccinul la liber. În continuare avem vaccin și din punctul meu de vedere valul patru nu se poate justifica atâta timp cât avem vaccin!", a spus premierul Florin Cîțu în urmă cu ceva timp.
În acest context, Tudor Barbu a continuat și a spus că premierul Florin Cîțu nu avea voie să spună așa ceva.
"Înțelegeți despre ce vorbim? Nu ai voie! Dacă ai un consilier cât de cât inteligent pe presă, adică să aibă doi neuroni și neuronii ăia să vorbească unul cu altul, să nu fie supărați, să nu fie în divorț, tu, consilier, îi spui: Domnule prim-ministru, nu te duce în fața microfoanelor să spui că valul patru nu are cum să fie atâta timp cât ai vaccin! De ce? Pentru că, ce să vezi, vine nenorocitul ăsta de septembrie și-ți arată valul patru la nivel de, încă nu, dar viitor tsunami! Cu dublarea ratei săptămânale de copii în ATI.
Dacă avea consilier, nu-l lăsa pe premier. Iar dacă premierul era premier în deplinătatea premieratului, chiar dacă îi spunea consilierul, spunea că nu poate să spună așa ceva, pentru că valul patru e posibil să ne lovească în gură!", a spus Tudor Barbu, în direct la B1 TV, în emisiunea pe care o moderează.
Epidemiologul Octavian Jurma avertizează asupra felului în care va evolua pandemia de COVID-19 în România.
”E târziu și mă uit obosit la numerele care arată cum valul 4-Delta urmează să devină un tsunami în România și simt cum mă copleșesc durerea și revolta. Ce durere să asiști neputincios la suferința poporului tău... Ce rușine să ceri încrederea poporului tău când vrei să îți meargă ție bine bine și să îl abandonezi când îi este mai greu...
Mi-a rămas în minte mama care întreabă la o emisiune ce va face cu copilul dacă școala trece în online și ea nu poate rămâne acasă pentru că își va pierde slujba... Le puteam avea pe toate, și școală, și muncă, și distracție, dar nu ne-am vaccinat și le-am pierdut pe toate, pentru că i-am crezut când s-au jurat că pandemia a trecut. Gândul meu este alături de colegii mei din spitale, care au fost pârjoliți de 3 valuri și s-au întors prea puțin odihniți din concediu doar că să afle că o vor lua de la capăt în condiții mai proaste cu o boală mai gravă și resurse mai puține...
Dar, de data asta, medicilor le va fi mult mai greu și vor avea mult mai puțină recunoștință. La noi, medicii nu sunt aplaudați când se întorc obosiți acasă. Faptele lor bune nu rămân nepedepsite în dictatura negaționistă din România. Ei sunt huliți și jigniți de o minoritate tot mai agresivă pentru care ignoranța a devenit un titlu de mândrie... Nu au recunoștință nici din partea pacienților agresivi pe care se străduiesc să îi salveze de o boală pe care mulți o neagă chiar și când rămân fără suflare... La noi, medicii nu sunt răsplătiți cu afișe și panouri prin care reprezentanții publicului să exprime recunoștința publicului pe care pretind că îl reprezintă... La noi orice brumă de atenție și mulțumire publică trebuie acordată numai și numai politicienilor și, mai nou, super-politicienilor care fac singuri pocnind din degete ce nu poate face o armata de medici muncind până la epuizare în spitale... La noi medicii trebuie doar să răspundă prompt la 112, să nu deranjeze prin "declarații alarmiste" parada caraghioasă a unui eșec vopsit în triumf... și să repare tăcuți efectele exceselor noastre.
Meritele muncii lor trebuie să fie meritele partidului... Suntem însă pe cale să aflăm ce înseamnă prăbușirea unui sistem medical politizat până la refuz în cea mai bolnavă țară din Europa... Doar un miracol ne mai poate salva. Să ne rugăm personal lui Dumnezeu să ne salveze țara, că mulți din slujitorii săi propăvăduiesc adevărul în biserică, dar îl neagă în afară ei...
Nimic nu mai poate schimba ceea ce urmează în următoarele 2 săptămâni, nimic. Tragediile de azi și mâine nu mai pot fi rezolvate de măsuri luate cu gândul la alegeri și funcții. Tot ce putem face azi e să schimbăm ceea ce se va întâmplă peste 14 zile. Trebuie să alocăm azi resursele și să luăm azi măsurile care vor rezolva problemele care vor apărea peste 14 zile sau efortul va fi îngropat de pandemie a doua zi. Iar măsurile vor fi foarte dureroase și resursele necesare uriașe sau mai bine nu le luăm deloc, măcar negaționiștii să fie fericiți când țara arde. Nu cred însă că mai există cineva la cârma țării care să se uite la ceea ce urmează să ne lovească peste 14 zile, doar oameni disperați să găsească o scuză pentru ceea ce se întâmplă azi și mâine. Colonelul Gheorghiță pare singurul oficial care a ales să lupte până la capăt de partea adevărului și să se scufunde cu corabia vaccinării în loc să o abandoneze. Tot ce mai pot să spun acum este ”Doamne iartă-i că nu știu ce fac și facă-se voia Ta, indiferent care este ea...”
Nouă ne-a mai rămas o singură armă, compasiunea și iubirea și, da, sunt recunoscător că Dumnezeu mi-a îngăduit să fiu alături de poporul meu la greu și azi ca acum 30 de ani... Păcat că nu văd și conducătorii noștri cât de mult merită iubiți acești oameni minunați pe care îi lasă să piară istoviți de boală, deznădejde și minciună... Dar poate când vom îndura destul și vom decide că vom face TOT ceea ce trebuie că să învingem pandemia, nu doar ceea ce ne convine, poate că atunci vom ieși cu adevărat din criză. Va fi mult mai greu, dar vom fi mult mai puternici. E doar o doină de jale. De mâine revin pe baricade, salvarea se află în orice moment la 14 zile de la o decizie salvatoare”, a scris epidemiologul Octavian Jurma, pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu