Florin Cîțu: Programul PSD va distruge economia. Criză majoră

Senatorul PNL Florin Cîţu susţine că implementarea programului de guvernare al PSD, pe care îl consideră "faraonic şi mincinos", înseamnă distrugerea economiei pentru generaţiile viitoare şi solicită poziţionarea BNR şi a Consiliului Fiscal în acest caz. 

"Sper că PSD nu va implementa programul faraonic şi mincinos cu care a reuşit să-i păcălească pe români. Pentru că şi un simplu student în anul I la ASE ştie că implementarea acestui program, aşa cum a fost prezentat şi asumat, ar însemna distrugerea economiei pentru generaţiile viitoare. De exemplu, programul economic al PSD propune creşterea cheltuielilor permanente - în special cele care vizează salariile - de la 7,8% din PIB la 9,5% din PIB. Dar acesta nu menţionează o eventuală reformă în sectorul public sau criteriile prin care aceşti bani vor fi luaţi abuziv şi discreţionar din sectorul privat şi redirecţionaţi către sectorul bugetar. Prin această măsură, 30% din cheltuielile publice vor merge exclusiv către salarii, iar alături de cheltuielile sociale vorbim de redirecţionarea a 70% din cheltuieli publice doar către salarii şi ajutoare sociale. Pe termen lung, nicio ţară din lume nu se poate dezvolta cu acest 'model'. PSD şi ALDE nu au învăţat nimic din experienţa anului 2008 atunci când cheltuielile cu salariile crescute discreţionar au făcut ca deficitul bugetar să crească la 7% din PIB, iar datoria publică s-a majorat de la 13% la 40% din PIB, afirmă liberalul, într-un comunicat, scrie Agerpres.

Criză economică majoră

Totodată, Cîţu solicită poziţionarea BNR şi a Consiliului Fiscal faţă de programul PSD. 

"Intenţia mea este aceea de a taxa fiecare măsură implementată din acest program care destabilizează economia. Dar vocea mea nu va fi de ajuns. Populismul, discriminarea prin redistribuirea veniturilor în mod arbitrar doar către o anumită parte din societate, în timp ce creşte povara fiscală pe cei care produc valoare, şi folosirea banilor în interese de partid reprezintă reţeta sigură pentru subdezvoltare. (...) Acum vom vedea cât de independentă politic este BNR şi cât curaj are Consiliul Fiscal. Vom vedea cum se vor poziţiona faţă de acest program populist, un program economic care, dacă va fi implementat, va face criza din 2008 să pară o simplă joacă de copii", atrage el atenţia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel