Eurovision 2019. Mihai Trăistariu s-a enervat: Am plâns

Selecția Națională pentru Eurovision 2019, unde Ester Peony a fost desemnată să reprezinte România la Tel Aviv, stârnește reacții aprinse printre artiști, iar Mihai Trăistariu se poziționează de partea câștigătoarei. Chiar dacă Ester Peony nu se număra printre favoriții publicului, Trăistariu susține că nu publicul trebuie să aleagă, ci specialiștii.

În acest an, Mihai Trăistariu s-a retras din Selecția Națională pentru Eurovision 2019, acuzând jocuri de culise. S-a înscris cu aceeași piesă, „Baya” pentru a reprezenta alte țări la Eurovision 2019, apoi s-a retras și de acolo, pe motiv că are gripă. Apoi, în marea finală de la București, ar fi dorit să reintre, pe baza unei excepții a organizatorilor. Mihai Trăistariu nu a mai intrat în competiție, dar a urmărit tot spectacolul și e mulțumit că Ester Peony va pleca la Tel Aviv.

Trăistariu crede că doar juriul internațional a salvat situația. „Dacă mă bucur de ceva în seara asta la Eurovision, mă bucur că juriul internațional a făcut dreptate. Așa cum am preconizat, Ester a câștigat. Fără pile, fără telefoane, fără impresari, fără wildcard-uri inventate, fără susținerea sufocantă și fake a caselor de discuri, fără influențele morbide și distructive ale celor 10 fani Eurovision România care au câte 30 de conturi false fiecare”, susține cântărețul.

Trăistariu: „Am plâns vreo două zile încontinuu”

Mihai Trăistariu îi acuză pe fanii Eurovision de lipsă de fairplay și de ipocrizie și dă propriul exemplu, când înainte să fie lăudat, a fost desființat. „Oare România și-a trimis vreodată vreun reprezentant la Eurovision fără să-i calce mai întâi sufletul în picioare? Când am câștigat Selecția Națională în 2006, cu Tornero, n-am avut parte de nicio susținere. A doua zi după ce am câștigat, ziarele titrau asa: „Trimitem un castrat la Eurovision!”, „Rușine, TVR! Anul ăsta ieșim pe ultimul loc!”, „Groaznic! România iar nu se califică!” etc. Eram un copil, așa că am plâns vreo două zile încontinuu”, a scris cântărețul pe contul lui de socializare.

Imediat ce a ieșit pe locul al doilea, la Eurovisionul organizat la Atena, Trăistariu s-a trezit simbol al României: „După două luni, la marele concurs, m-am întors cu punctaj record pentru România. Toată țara s-a răzgândit subit: covor roșu, invitații peste tot. Au început să curgă și titlurile: CEA MAI BUNĂ VOCE DIN ROMÂNIA, HITUL ANULUI, ARTISTUL ANULUI, ALBUMUL ANULUI. Toată lumea mă iubea dintr-o dată, eram mândrie națională, devenisem un bun național, eram în Top 10 cei mai iubiți români. Cam asta se întâmplă cu un artist Eurovision. Succes, Ester! Lasă câinii să latre! Sau turma, mă rog”.

Ester Peony a dat peste cap cotațiile la casele de pariuri

În opinia artistului, favoriții din acest an la Eurovision 2019 sunt rezultatul unor „fixații”: „Oamenii mai sunt și nebuni uneori. Fac o fixație pe câte un artist și au senzația că nu există altceva mai bun. Uite ce loc ocupă Ester (România) la casele de pariuri din Europa după prestația de aseară. Locul al cincilea din 43 de țări. Ceea ce e megaultrabine. Oameni buni, Ester are o piesă supermodernă. Străinii din juriu știu ei ce știu. Lăsați-i pe specialiști să aleagă! Nici în Italia, săptămâna trecută, nu a câștigat favoritul publicului. Și a ieșit scandal național. Degeaba, evident. Pentru că Italia a urcat direct în fruntea clasamentului la casele de pariuri. Așa că mă lăsați cu „părerea publicului”, manipulat de case de discuri, impresari și mii de postări false - menite să vă influențeze?!”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel