Doru Ana: “Este darul cel mai prețios pe care mi l-a dat Dumnezeu vreodată”

Scutaru Cristina / 29 ian 2019 / 15:17 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Cunoscutul actor Doru Ana, pe care telespectatorii îl pot urmări în serialul "Fructul oprit", face mărturisiri emoționante în emisiunea "CulTOUR", de la Happy Channel.

În cadrul edițiilor care se vor difuza astăzi și mâine, de la ora 17.30, acesta vorbește despre cel mai prețios dar pe care l-a primit în viață.

"Cea mai frumoasă și marcantă amintire din copilărie o am de la vârsta de trei ani și jumătate, când am pășit prima dată la grădiniță în grupa mica... Și cum se întâmplă, educatoarele îți spun unde să stai. Pe mine m-au pus alături de un băiețel, care apoi mi-a devenit cel mai bun prieten, timp de 50 de ani, până când s-a prăpădit. Am fost nedespărțiți. Nu a trecut zi să nu vorbim unul cu altul. De la trei ani și jumătate până la 53 de ani, când s-a prăpădit. Este darul cel mai prețios pe care mi l-a dat Dumnezeu vreodată. Eu am avut acest noroc fantastic. Am crescut împreună, de multe ori oamenii spuneau că suntem frați, că suntem din aceeași familie, pentru că eram nedespărțiți", povestește Doru Ana la "CulTOUR", emisiunea prezentată de Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman.

Actorul, pe care publicul îl poate urmări în "Fructul oprit" - serialul difuzat miercurea, de la ora 20.00, la Antena 1, mărturisește că pasiunea pentru lumea artistică i s-a dezvoltat încă de la o vârstă fragedă. "Eu am învățat textele lui Caragiale, în copilărie, odată cu Tatăl nostru", a mai spus acesta.

Ce a învățat actorul de la părinții săi, ce pasiuni are, dar și alte detalii mai puțin știute despre acesta, în cadrul unui interviu complex, astăzi și mâine, de la ora 17.30, la Happy Channel.

 


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26