DEMISII în bloc la PNȚCD. Revoltă împotriva lui Pavelescu

DEMISII IN BLOC LA PNTCD
DEMISII IN BLOC LA PNTCD

DEMISII în bloc din fruntea PNȚCD. Paisprezece lideri și-au dat demisia și îi cer același lucru și președintelui partidului, Aurelian Pavelescu. 

Demisia și-au dat-o prim-vicepreședintele Vlad Moisescu, doisprezece vicepreședinți și președintele PNȚCD Diaspora. Demisia lui Pavelescu ar da o șansă revitalizării PNȚCD spun cei 14 polticieni. 

"Rezultatul slab obținut de PNȚCD în alegerile europarlamentare din 25 mai 2014 ne obligă pe fiecare dintre noi să ne asumăm răspunderea pentru această stare de fapt regretabilă. Considerăm că viitorul acestui partid istoric trebuie să primeze în fața oricăror interese și calcule personale ale fiecărui țărănist. Pe aceste considerente, demisionăm din funcțiile de conducere pe care le deținem în structurile naționale de conducere ale PNȚCD", se arată într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres

VEZI și: Demisie la vârf în PDL

Decizia a fost luată de prim-vicepreședintele Vlad Moisescu, de vicepreședinții Maria Stavrositu, Diana Tușa, Vlad Roșca, Vlad Naicu, Adrian Orza, Liviu Mazilu, Andrei Ignat, Marian Florescu, Eugen Milea, Răzvan Munteanu, Robert Nițu, Florin Petrescu și președintele PNȚCD-Diaspora, Nelu Neacșu, secretar internațional la PPE. Aceștia reprezintă aproape o treime dintre liderii PNȚCD.

Liderii demisionari îi solicită public președintelui Aurelian Pavelescu să urmeze gestul lor și consideră că este nevoie de organizarea unui congres.

VEZI și: Demisie la vârf în PP-DD, după alegerile europarlamentare

"Considerăm că este nevoie de organizarea rapidă a unui Congres deschis, cu alegerea fiecărui membru al conducerii naționale prin vot uninominal, precum și alegeri în toate organizațiile PNȚCD din țară. Trebuie abandonată logica conflictului intern pe mize mici și reprimirea membrilor PNȚCD îndepărtați de partid în ultimii cinci ani. Războiul permanent pe ștampile și excluderile de membri au distrus infrastructura teritorială a partidului. De asemenea, PNȚCD trebuie deschis către oameni noi, adaptați realităților României anului 2014. Afirmăm, totodată, că PNȚCD trebuie să abandoneze tendințele de izolare pe scena politică prin asumarea unor teme și mesaje marginale și să participe la procesul de unificare a dreptei, inclusiv prin susținerea unui candidat comun la Președinția României", se mai arată în comunicatul PNȚCD.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel