Demisii în bloc în PNL: 29 de membri au părăsit partidul

Biroul Politic Municipal al organizației PNL Râmnicu Vâlcea și-a înaintat vineri seară demisia de onoare. În acest fel, cei 29 de membri și-au asumat condamnarea fostului primar al municipiului, Emilian Frâncu, cel care a ocupat funcția de președinte al organizației, transmite Agerpres.

"Toți cei 29 de membri ai Biroului Politic Municipal al PNL Râmnicu Vâlcea și-au prezentat în această seară demisia de onoare. Asta însemnând cei nouă vicepreședinți, secretar general, membrii. Gestul este unul normal, după condamnarea președintelui organizației, primarul Râmnicului.

Până vineri, adică peste o săptămână, se va stabili un birou interimar care va pregăti alegerile parțiale, care vor avea loc în următoarele trei luni. PNL își va înăspri criteriile de selecție a candidaților și, cu riscul de a nu deschide larg porțile pentru toată lumea, măcar vom ști că cine va intra sau va ocupa vreo funcție în PNL va fi un om al moralei, al corectitudinii și un bun profesionist", a declarat senatorul Adrănel Cotescu, cel care a preluat funcția de președinte interimar al PNL Râmnicu Vâlcea.

Organizația PNL Râmnicu Vâlcea a fost condusă din 2011 de Emilian Frâncu, fost senator și ulterior primar al orașului.

Vezi și: Primarul din Râmnicu Vâlcea a fost condamnat la patru ani de închisoare

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel