De ce nu a fost introdusă starea de alertă în Sectorul 1. Se mai puteau ține meciurile UEFA la București?

Foto: Facebook Laura Georgiana Cioba
Foto: Facebook Laura Georgiana Cioba

Jurnalistul Val Vâlcu indică spre o posibilă explicaţie a refuzului prefectului Capitalei, Alin Stoica, de a accepta cererea de stare de alertă a lui Clotilde Armand în Sectorul 1.

"Dacă prefectul băga stare de alertă în Sectorul 1, exista posibilitatea să fie afectată desfăşurarea Campionatului European, găzduit şi de Bucureşti. Ar mai fi putut fi ţinute meciurile de la EURO? Asta e întrebarea. Cum ar fi sunat că e stare de alertă în Sectorul 1, pentru suporterii naţionalelor care vor juca la Bucureşti, dar şi pentru UEFA? Ne-am chinuit atâţia ani să avem un meci de asemenea nivel îîn ţară, ne-am chinuit să facem stadioanele alea în termen dublu faţă de cât se făceau oriunde altundeva, şi apoi veneam şi ne dădeam cu mucii în fasole, cum se spune, băgând stare de alertă din cauza gunoaielor şi a şobolanilor de la Sectorul lui Clotilde. Poate declararea stării de alertă ar fi avut impact asupra spectatorilor, poate nu ar mai fi avut voie să stea în Sectorul 1, fiind un sector cu risc epidemiologic. Sau poate se extindea la nivelul Capitalei, că şobolanii nu se opresc la graniţa dintre sectoare", a comentat Val Vâlcu. 

Prefectul nu vrea măsuri de urgenţă 

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat că nu-şi doreşte să ajungă în situaţia de a trebui să ia măsuri de urgenţă în scandalul gunoaielor din Sectorul 1, dar că "acumularea necontrolată de gunoaie poate să ducă acolo". Totuși, Alin Stoica nu a explicat la ce fel de măsuri de urgență se referă.

„Nu ne dorim să ajungem într-o situaţie în care să trebuiască să luăm măsuri de urgenţă. Acumularea necontrolată de gunoaie în Sectorul 1 poate să ducă acolo. A existat o solicitare din partea Primăriei Sectorului 1, noi urmărim în continuare situaţia. Am solicitat organelor în drept - DSP şi Garda de Mediu - să monitorizeze constant şi să ne raporteze în timp real.", a explicat Alin Stoica la o întâlnire cu factori implicaţi în domeniul salubrităţii în Sectorul 1 făcută la propunerea preşedintelui PNL Sector 1, Sebastian Burduja. 

Alin Stoica susține că din cauza conflictului pe care Clotilde Armand îl are cu firma de salubritate deocamdată au fost găsite doar soluții temporare.

„Am văzut că există diferenţe destul de mari între Primăria Sectorului 1 şi prestator cu privire la modul în care privesc acest contract, deci, este destul de corect să afirmăm că în următoarea perioadă o soluţie amiabilă este dificil de găsit, de aceea concentrarea a fost pe o soluţie temporară, care să deblocheze lucrurile şi am identificat împreună cu prestatorul punctele de blocaj şi împreună cu Sectorul 1 şi acţionăm pentru rezolvarea acelor puncte de blocaj. De asemenea, am încercat şi să apropiem punctele de vedere ale celor două părţi şi am avut şi ieri o sesiune de discuţii între părţi. Opiniile şi poziţiile sunt destul de îndepărtate, drept pentru care rămânem la soluţiile temporare", a mai spus Alin Stoica.

VEZI Scandal gunoaie Sectorul 1. Alin Stoica, intervenție: Nu ne dorim să ajungem într-o situaţie în care să luăm măsuri de urgenţă

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy