Cum arată metroul după 15 mai. Orban a explicat regulile

Prim-ministrul Ludovic Orban a vorbit despre cum va arăta metroul bucureștean de la 15 mai și care vor fi măsurile cheie care vor încerca să oprească răspândirea virusului.

Prim-ministrul Ludovic Orban a vorbit despre cum va arăta metroul bucureștean de la 15 mai și care vor fi măsurile cheie care vor încerca să oprească răspândirea virusului, pentru Digi 24.

Organizare bună la intrări, cât și pe peroane

„La metrou, de asemenea, va fi necesară o organizare foarte bună, la accesul la metrou prin gurile de metrou unde vor fi echipe care să verifice existența măștii, iar cei care nu au măști să poată să-și achiziționeze de la intrare", a explicat premierul.

Întrebat despre ce se va face în legătură cu aglomerația de pe peroanele metroului bucureștean și din interiorul trenurilor de metrou, Orban a răspuns: „Da, va exista o organizare atât din partea metroului, dar cu siguranță metroul va beneficia și de sprijinul forțelor din cadrul MAI".

Măștile vor fi suficiente

„Nu cred că va fi necesar controlul prețurilor, noi am căutat să dăm drumul producției de măști chirurgicale, cu trei pliuri, cu protecție de până la 80%. Deja avem 23 de producători autorizați de entitățile din subordinea MApN.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel