COVID-19. Donald Trump avertizează că pandemia se va înrăutăţi cu siguranţă

Foto: Casa Albă, Facebook
Foto: Casa Albă, Facebook

Donald Trump a recunoscut, marţi, gravitatea pandemiei de COVID-19 în Statele Unite, în prima sa conferinţă de presă, de la sfârşitul lui aprilie, pe tema 'virusului din China', după cum îl numeşte, scrie AFP.

'Din nefericire, asta se va înrăutăţi cu siguranţă, înainte de a se ameliora. Nu-mi place să spun asta, dar aşa e', a declarat liderul de la Casa Albă, înainte de a îndemna 'pe toată lumea' să poartă mască, atunci când distanţarea fizică nu este posibilă.

Declarându-se mulţumit de progresele în găsirea unui vaccin, precum şi de rezolvarea penuriei de teste şi de ventilatoare artificiale, preşedintele american a adoptat pentru prima dată un ton alarmist legat de răspândirea pandemiei în sudul şi vestul ţării, mergând până la a-i 'implora' pe tineri 'să evite barurile aglomerate'.

'După cum ştiţi, în ultimele săptămâni, am observat o creştere îngrijorătoare a numărului de cazuri în numeroase regiuni din sudul nostru', a spus Donald Trump. 'Am salvat potenţial milioane de vieţi cu măsurile de izolare iniţiale, dar suntem foarte conştienţi de această boală', a adăugat el.

'Îi vom pune capăt foarte repede cu tratamente terapeutice şi cu un vaccin', a subliniat omul de afaceri republican. 'Virusul va dispărea, el va dispărea', a insistat Donald Trump, afirmând că responsabilitatea pentru situaţia sanitară este împărţită între el şi guvernatorii statelor, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel