Corina Crețu, la Chișinău. Pavel Filip: Nu există un alt plan, doar cel al Uniunii Europeane

Darius Muresan / 17 mai 2018 / 16:52

Corina Crețu s-a aflat într-o vizită oficială la Chișinău. Aici, premierul Republicii Moldova, Pavel Filip a declarat că Moldova este decisă să urmeze drumul integrării europene.

„Noi nu avem planul A sau B. Există doar unul - Uniunea Europeană. Integrarea europeană a R. Moldova, acesta este obiectivul nostru de bază", a declarat astăzi Pavel Filip, într-o conferință de presă susținută împreună cu oficialul european, potrivit ziarulnational.md.

Filip a adăugat că statulul R. Moldova de observator la Uniunea Economică Euroasiatică (UEE), „obținut de președintele Dodon", nu are nicio putere juridică pentru republica noastră, care este una parlamentară.

Premierul a enumerat mai multe proiecte regionale realizate cu sprijinul Uniunii Europene în R. Moldova, printre care construcția de rețele de apă și canalizare de care beneficiază peste 200 de mii de cetățeni, proiecte în domeniul eficienței energetice a zeci de instituții publice, de reabilitare a drumurilor regionale şi locale, de gestionare a deşeurilor solideparticiparea la Strategia UE pentru regiunea Dunării alături de alte 13 state europene etc.

Comisarul european, Corina Crețu, a declarat la rândul său că pașii de reformă făcuți de R. Moldova „sunt văzuți la Bruxelles" și a îndemnat guvernarea de la Chișinău să continue să dezvolte economia, să creeze noi locuri de muncă, să reformeze justiția etc.

[citeste si]