Copil român, dispărut dintr-un centru de plasament din Franţa

Foto ilustrativ
Foto ilustrativ

O fetiță de origine română a dispărut de la un centru de plasament din Franța. Polițiștii suspectează că Elisabeta, în vârstă de 17 luni, a fost răpită de propria familie, de care a fost despărțită prin ordin judecătoresc, din cauza părinților violenți.

Elisabeta se afla acolo după ce un judecător a decis să o despartă de familie, din cauza părinților violenței. Tatăl fetiței de 17 luni a fost acuzat de violență domestică, în timp ce mama a fost acuzată de exploatare în vederea cerșetoriei, notează observator.tv. 

Copila, despărţită de familia violentă  

 

În urma unui apel la 112 de la centru de plasament, polițiștii francezi au fost puși în alertă de dispariția copilei. Potrivit Franceinfo, fetița a fost luată de două persoane, care au fugit într-un Mercedes gri.

Anchetatorii bănuiesc că răpitorii provin chiar din familia Elisabetei. Polițiștii au dat astfel în urmărire un cuplu, suspectat că ar fi fugit cu fetița, spune ziarul dna.fr.

30 de patrule au fost trimise în căutarea copilei de 17 luni, în zone din departamentul Haut-Rin din vestul Franței. De asemenea, și poliția germană a fost alertată de răpire.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel