Controversă Val Vâlcu – Marius Pieleanu la Antena 3: propunerea PSD pentru Ministerul Justiţiei și viitorul ALDE

După ce Marius Pieleanu, sociolog, a vorbit despre propunerea PSD pentru Ministerul Justiţiei și viitorul ALDE, într-o intervenție telefonică la Antena 3, Val Vâlcu, prezent în platou, a intervenit cu o serie de precizări.

Dana Gîrbovan, judecător la Curtea de Apel Cluj şi preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), este propunerea PSD pentru Ministerul Justiţiei. Ulterior, Dan Barna i-a solicitat președintelui Klaus Iohannis să respingă propunerea.

Vineri după-amiază, Marius Pieleanu, într-o intervenție telefonică la Antena 3, a spus că el consideră că președintele României va valida propunerea PSD, deoarece „toate partidele se concentrează pe începerea campaniei electorale pentru funcția cea mai înaltă în stat". De asemenea, a mai spus că ALDE, partidul condus de Călin Popescu-Tăriceanu, va ieși de la guvernare în scurt timp, pentru că „numai așa se poate salva ca partid". A precizat că este o opinie și nu o informație.

Ulterior, Val Vâlcu, prezent în platoul Antena 3, a spus că, din punctul său de vedere, situația de pe scena politică românească este mult mai nuanțată, iar Klaus Iohannis va respinge propunerile PSD. „Președintele are dreptul să blocheze nominalizarea și, mai mult, este împins să o facă, pentru că deja presa anti-PSD a băgat cărbuni împotriva Danei Gîrbovan.

În ceea ce privește ALDE, nu este chiar atât de simplu. Nu știm dacă, după Călin Popescu-Tăriceanu, va pleca tot ALDE. Adică o organizație, două organizații, un ministru, doi miniștri... s-ar putea să rămână. De ce? Pentru că speranța că ALDE se reface în opoziție are sens în următorul aspect: Ce lipsea pe scena politică? Lipsea un partid de opoziție puternic care să se capitalizeze în opoziție? În opoziție e deja... opoziția! Adică va țipa ALDE mai tare și mai cu spor decât USR și PNL, astfel încât să se capitalizeze? Sau USR și PNL vor veni la putere, moment în care ALDE va avea probleme să explice ceea ce a făcut în trei ani? Va fi ziua și scandalul. Nu vor crește în opoziție, dacă se pierde de tot guvernarea", a spus Val Vâlcu.

Amintim că, vineri, Viorica Dăncilă a anunţat, după şedinţa CEx PSD, că social democraţii îi propun pe Dana Gîrbovan la ministerul Justiţiei, pe Şerban Valeca la Educaţie şi pe Mihai Fifor la ministerul Afacerilor Interne. Propunerile urmează să fie transmise luni preşedintelui Klaus Iohannis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel