Ciucă: "Fericita coincidență a celebrării Paștelui Catolic cu Floriile face mai relevantă puterea lumii creștine" 

Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

 Fericita coincidenţă a celebrării, şi în acest an, a Paştelui Catolic în aceeaşi zi cu Floriile de către credincioşii ortodocşi face mai relevantă puterea lumii creştine, unită prin iubire, smerenie şi speranţă, a afirmat sâmbătă premierul Nicolae-Ionel Ciucă într-un mesaj transmis cu prilejul Paştelui Catolic şi al Floriilor Ortodoxe.

"Cea mai importantă sărbătoare a lumii creştine, Învierea Domnului, este marcată de credincioşii romano-catolici, reformaţi, evanghelici lutherani şi unitarieni din România şi din întreaga lume, cu bucuria momentelor petrecute împreună cu familiile şi cu toţi cei dragi. Fericita coincidenţă a celebrării, şi în acest an, a Paştelui Catolic în aceeaşi zi cu Floriile de către credincioşii ortodocşi face mai relevantă puterea lumii creştine, unită prin iubire, smerenie şi speranţă. Celor care sărbătoresc astăzi Paştele catolic, le urez lumină în suflet, sănătate şi sărbători cu credinţă şi speranţă în viitor! Creştinilor ortodocşi care îşi celebrează onomastica de Florii, sărbătoare ce ne aminteşte an de an de intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, înainte de Patimi, le urez "La mulţi ani!" şi să se bucure de sănătate şi de tot ce au mai drag!", a transmis premierul.

Potrivit acestuia, solidaritatea şi empatia faţă de suferinţele aproapelui sunt între învăţăturile creştine care oferă siguranţa şi pacea sufletească.

"Tuturor, deopotrivă, le doresc bucurie în suflet, puterea de a trece peste orice provocare şi de a oferi cu grijă şi generozitate alinare celor care au nevoie de sprijin şi caută pacea departe de meleagurile natale. Solidaritatea şi empatia faţă de suferinţele aproapelui sunt între învăţăturile creştine care ne aduc mai aproape şi ne oferă siguranţa şi pacea sufletească de care avem cu toţii nevoie. Cristos a înviat! La mulţi ani!", a afirmat şeful Executivului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel