Celebra artistă Jennifer Lopez nu lasă nimic la voia întâmplării, când vine vorba despre divertisment: nici coregrafia, nici vocile live, și cu siguranță nici stilul...
Într-un peisaj muzical în care costumul de scenă și look-urile au devenit extensii ale personalității artistului, Jennifer Lopez reușește să impună din nou standardele glamour-ului scenic: strălucire, curaj stilistic și o încredere în propriul look care electrizează publicul.
Fiecare element vestimentar a fost ales cu precizie, pentru a comunica nu doar estetică, ci și mesaj – putere, feminitate, exuberanță, „glam”!
La primele concerte din Spania din cadrul turneului „Up All Night” care au avut loc deja la Madrid (Movistar Arena), Barcelona (Palau Sant Jordi), Bilbao, Malaga, Pontevedra, Cadiz din cadrul mult așteptatului turneu, JLo “a tăiat respirația” zecilor de mii de spectatori veniți din toate colțurile lumii!
Concertele din Spania au marcat debutul turneului din Europa și Orient, Up All Night al lui Jennifer Lopez care a revenit în forță cu o energie debordantă și o prezență scenică magnetică! Ea va ajunge în Italia, Polonia, Ungaria, Turcia și evident în România, urmând să continue în Egipt, Emiratele Arabe Unite, Kazahstan! Artista face un tur de forță, întrucât are concerte o data la două zile!
Spectacolul din București, organizat de Marcel Avram și DD East Entertainment va avea loc la București în Piața Constituției, iar biletele sunt încă disponibile pe platformele oficiale: IaBilet, Entertix, Eventim. Concertul va avea loc pe 27 iulie.
Prețul biletelor este:
General Acces
General Access: 495 lei
Golden Circle: 825 lei
Diamond Circle: 1045 lei
Categoria Greet & Photo este epuizată!
Pentru aceste turneu diva a ales o ținută strălucitoare, ce păreau să reflecte mai multe stele decât cerul nopții spaniole. Body-ul metalizat, cu un decolteu amețitor în formă de „V” și tăieturi înalte pe șolduri, a fost o alegere îndrăzneață, dar perfect în ton cu energia explozivă a show-ului. Chiar și fanii din ultimele rânduri au putut simți magnetismul vestimentar al lui J.Lo!
Dar spectacolul vestimentar nu s-a oprit la această piesă principală. Lopez a completat lookul cu o pereche de cizme până la genunchi, asortate, cu toc stiletto și vârf ascuțit, care au adăugat și mai mult dramatism glam apariției. Iar pentru un plus de extravaganță, vedeta a purtat o șapcă “de căpitan”, decorată cu pietre strălucitoare masive în nuanțe de argintiu, verde și albastru, ce au reflectat fiecare fascicul de lumină.
Momentul de glorie a fost, fără îndoială, jacheta supradiomensionata aurie - o piesă maximalistă prin excelență, cu aer regal și o prezență scenică de necontestat-, acoperită cu paiete și mii de franjuri strălucitoare care se mișcau în ritm cu artista.
La capitolul accesorii, Lopez a demonstrat din nou atenția la detalii: microfonul argintiu, decorat cu paiete, a fost perfect integrat în conceptul vizual al serii, iar un colier cu numele ei a completat ținuta cu o notă personală subtilă, dar sofisticată.
Frumusețea lookului a fost susținută de un machiaj seducător, cu ochi smoky glittery, eyeliner dramatic, gene false bogate și pomeți conturați cu bronzer. Buzele, într-o nuanță de roz-mov lucios, au adăugat un plus de feminitate, iar părul purtat lejer, în bucle voluminoase caramel cu cărare pe mijloc, a dat echilibru și rafinament apariției.
Concertul din Madrid de la Movistar Arena a fost o combinație între un show spectaculos și momente de vulnerabilitate!
Pe parcursul celor două ore de spectacol, Lopez a cântat și a dansat încontinuu, alternând piese pline de energie și coregrafii dinamice cu momente mai lente, intime, marcate de versuri emoționante și de confesiuni în fața publicului. Piesele noi, dintre care și “Wreckage of You” și “Rebound”, au fost percepute de fani că făcând referire la un nou început în viața sa personală!
Un alt moment de neuitat a fost omagiul la adresa Violetei Parra și a Mercedesei Sosa cu “Gracias a la vida”. Melodia a fost însoțită de lumini calde și acompaniament live de chitară flamenco, creând o atmosferă profundă.
Finalul concertului a fost plin de piese iubite de fani, precum “Let’s Get Loud” și “On the Floor”, care a încurajat publicul să danseze și a readus atmosfera de euforie tipică unui concert JLo. Însă, dincolo de spectacolul de lumini, de elemente de scenografie și de coregrafia unică, Lopez a marcat fanii prin confesiuni autentice cu referire la familie și copii!
Marcel Avram, un nume emblematic în industria muzicală internațională, este cunoscut în România mai ales pentru aducerea megastarului Michael Jackson în țară, în anii 1992 și 1996. Marcel Avram a fost unul dintre pionierii marilor concerte organizate în Europa de Est după căderea comunismului.
Originar din România, Marcel Avram a emigrat în Germania, unde și-a clădit o carieră spectaculoasă în industria muzicală. El a devenit unul dintre cei mai influenți promotori de concerte din Europa. În anii ’90, a fost și finanțatorul postului de televiziune Tele7ABC, unul dintre primele canale comerciale de după Revoluție.
Rar există o vedetă mondială care să nu fi realizat cel puțin un turneu de succes avându-l pe Marcel Avram ca promotor. Mulți artiști îi datorează pașii decisivi ai carierei lor artistice.
Fie că vorbim despre giganți ai rockului, precum Michael Jackson, Pink Floyd, U2, Rolling Stones, Madonna, Rod Stewart, Prince, Bon Jovi, Celine Dion, Elton John, Tina Turner, The Who, Deep Purple sau Ozzy Osbourne, despre entertaineri legendari, precum Frank Sinatra, Sammy Davis Jr., Barbra Streisand, Tom Jones și Liza Minnelli, despre staruri ale muzicii clasice, precum Plácido Domingo și José Carreras, sau despre artiști îndrăgiți, precum Neil Diamond, Lionel Richie, Adriano Celentano și Eros Ramazzotti, toți i-au încredințat lui organizarea concertelor și turneelor, bucurându-se apoi de un succes răsunător la nivel mondial.

Cariera sa nu a fost lipsită de controverse. În anii 2000, Marcel Avram a fost arestat și condamnat în Germania într-un caz legat de evaziune fiscală, care a atras atenția presei internaționale. Cu toate acestea, el a rămas activ în industrie și a continuat să organizeze evenimente de amploare.
Prezența sa în România rămâne strâns legată de momentele spectaculoase pe care le-a adus publicului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News