Cine a fost singurul liberal din BPN care a votat împotriva intrării PNL în PPE

[] []

26 mai 2014 / 18:24
Salveaza PDF Comentarii

Un singur liberal dintre cei peste 70 de membri ai Biroului Politic Național a votat în ședința de luni împotriva intrării PNL în Partidul Popular European, ne-au declarat surse liberale.

Conducerea PNL a optat în bloc în favoarea intrării liberalilor români în familia popularilor europeni. A existat un singur vot împotrivă, cel al senatorului Ioan Ghișe. Doar trei liberali s-au abținut. Conform propriilor declarații, unul dintre cei care s-au abținut este europarlamentarul Norica Nicolai.

Liberali s-au reunit, luni, în ședință BPN, unde s-au luat mai multe decizii importante ca urmare a scorului obținut de PNL la alegerile europarlamentare.

Crin Antonescu și-a depus demisia "unilaterală" și "irevocabilă" din fruntea partidului, pe care însă îl va conduce în continuare până la următorul Congres, când vor fi aleși noii șefi ai formațiunii. 

Totodată, în ședința conducerii PNL s-a votat unanim împotriva unei alianței cu PSD, lucru confirmat și de Călin Popescu Tăriceanu, cel care s-a prezentat la ședință, dar a fost dat afară.

Liberalii au mai votat și pentru intrarea PNL în Partidul Popular European, decizie pe care liderii ALDE, familia europeană la care liberalii români sunt afiliați prin statut, au primit-o cu surprindere și dezamăgire. Trei partide din România sunt membre PPE: PDL, UDMR și PNȚCD.

Citește și: Pieleanu spune că Antonescu va fi reales în fruntea PNL

STIRE RECOMANDATA

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27