Celebrul chitarist Carlos Santana s-a prăbușit pe scenă (Imagini în articol)

Sursă foto: Facebook (Carlos Santana)
Sursă foto: Facebook (Carlos Santana)

Chitaristul Carlos Santana s-a prăbușit pe scena pe care susținea un concert. 

Legendarul chitarist american Carlos Santana s-a prăbușit pe scenă în timpul unui concert în aer liber lângă Detroit, Michigan. Personalul medical l-a tratat pe artistul de 74 de ani în Clarkston, iar ulterior a fost dus la departamentul de urgență al unui spital local pentru observație.

Santana, care s-a născut în Mexic, a scris ulterior pe pagina sa de Facebook că ”a uitat să mănânce și să bea apă” și ”deci m-am deshidratat și am leșinat”. Managerul său, Michael Vrionis, a spus că muzicianul se simte bine, scrie BBC

Santana urcă sprijinit pe scenă

Cu toate acestea, managerul a adăugat că un spectacol planificat pentru 6 iulie în Burgettstown, Pennsylvania, ”va fi amânat pentru o dată ulterioară”. Au apărut imagini care arată că Santana este ajutat să urce pe scena de la Clarkson's Pine Knob Music Theatre, marți. Chitaristul și trupa sa au fost în turneu în America de Nord cu spectacolul lor Miraculous Supernatural.

Au devenit faimoși în anii 1960 și 70, fiind pionieri în fuziunea dintre rock-and-roll și jazzul latino-american. Printre hiturile de top ale trupei se numără Black Magic Woman, The Game of Love și Oye Como Va.

În februarie, Santana și alți membri ai trupei au fost testați pozitiv pentru Covid și au fost nevoiți să anuleze mai multe spectacole.

Fratele chitaristului a murit la 68 de ani

Muzicianul Jorge Santana, fratele mai mic al chitaristului Carlos Santana, a murit în 14 mai, la vârsta de 68 de ani, din cauze naturale. ”Este timpul să rememorăm spiritul magnific al iubitului nostru frate Jorge", a scris Carlos.

”El a trecut în tărâmul luminii unde nu ajunge nicio umbră. Ochii inimii mele îl văd clar între glorioasa şi magnifica noastră mamă, Josefina, şi tatăl nostru, Jose".

Născut în Jalisco, Mexic, Jorge Santana a fost cel mai mic dintre cei trei fraţi şi a început să cânte la chitară după Carlos.

În anii 60, când avea 14 ani, Jorge cânta la chitară la San Francisco, unde s-a alăturat unei trupe de liceu numită The Malibus. Ulterior, trupa şi-a schimbat numele în Malo, ”rău" în spaniolă. Noul nume a venit de la mama directorului trupei, care le-a spus, ”todos ustedes son malos", adică ”toţi sunteţi răi".

Trupa a continuat să semneze cu Warner Brothers, iar în 1972, a devenit cunoscută pentru piesa ”Suavecito". Malo a produs încă trei albume înainte ca trupa să se despartă, scrie Agerpres. 

Jorge Santana a colaborat şi cu mai celebrul său frate, Carlos, pentru care a lucrat în compania sa de management ca director de relaţii cu artiştii.

În 1993, cei doi fraţi au cântat împreună, iar în anul următor au înregistrat un album, ”Fraţii Santana", împreună cu vărul lor, Carlos Hernandez. Citește mai multe AICI

Ultimele imagini cu Victor Socaciu, pe scenă

Vasile Șeicaru spune că el și Victor Socaciu au fost prieteni buni de aproape jumătate de secol și au avut o tinerețe exuberantă.

"Spre deosebire de alții, eu am știut tot timpul ce e cu el pentru că sunt foarte apropiat de familia lui, sunt apropiat de Brândușa, de soția lui, și de el. Noi suntem prieteni buni cam de prin `75 așa. Când nu eram la Flăcara, cântam în festivaluri prin țară. Eu știam pentru că el a fost internat în spital acum o lună, dar a fost în stare de comă, adică asta am știut tot timpul. Mai mult știa soția mea, care era tot timpul, se ducea și ieri a fost la ea spital acolo să îi mai ducă una-alta pentru că Brândușa a stat lângă el tot timpul cât a stat în spital. A fost lângă el și el a murit lângă ea acolo. Ea a fost lângă el, i-a ținut mâinile", a povestit Vasile Șeicaru, la B1 TV. Citește mai multe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel