Publicat pe 02 Aug 2023 Ștefan Godei, dosar penal și la DNA. Cum ar fi obținut autorizație pentru azilul din Voluntari deși ”nu îndeplinea cerințele minime de funcționare”
Publicat pe 02 Aug 2023 Lucrări de cadastru, gratuite pentru cetățeni. Sunt vizate peste 80% dintre UAT-uri
Publicat pe 02 Aug 2023 COD GALBEN și prognoza specială pentru București. Vremea 2, 3 august: averse și vijelii, dar și caniculă
Publicat pe 02 Aug 2023 Alexandru Guzun, primul străin transferat de Rapid Bucureşti după căderea lui Ceauşescu. "Mi s-a făcut pielea de găină când am intrat pe Giuleşti"
Publicat pe 02 Aug 2023 Peste 80 de milioane de țigarete capturate de autorități în primele șapte luni ale anului
Publicat pe 02 Aug 2023 Lucrările la centrala de la Iernut vor fi reluate. Ministrul Burduja spune că "este o investiţie strategică"
Publicat pe 01 Aug 2023 A fost creat un grup de lucru comun pentru investiţiile în sectorul energetic. Anunțul ministrului Energiei
Publicat pe 01 Aug 2023 Junta militară care a preluat puterea în Niger acuză Franța că vrea să-l reinstaleze în funcția de președinte pe Mohamed Bazoum
Publicat pe 01 Aug 2023 Mai sunt două zile până la Untold. Organizatorii se aşteaptă la sute de mii de spectatori
Publicat pe 01 Aug 2023 IT-iștii, mesaj către Guvern: Noile măsuri propuse pun o frână fără precedent procesului de transformare a României
Publicat pe 01 Aug 2023 Proiect masiv pentru reabilitarea spitalul din Carei - 39 milioane euro, prin Compania Naţională de Investiţii
Publicat pe 01 Aug 2023 FACIAS cere verificarea exproprierilor abuzive ale CNAIR: ”Face multiple erori în proiectele de infrastructură”
Publicat pe 01 Aug 2023 Traficul ilegal de deșeuri în primele 6 luni, creștere uriașă față de perioada similară a anului 2022
Publicat pe 01 Aug 2023 Când a început digitalizarea bibliotecilor. Doina Banciu, detalii mai puțin cunoscute/ VIDEO
Publicat pe 31 Iul 2023 Washingtonul, acuzat de încălcări în cadrul programului său de supraveghere externă
Publicat pe 31 Iul 2023 Ciolacu, prima rundă de consultări pentru reformarea asistenței sociale și serviciilor de profil din România / video
Publicat pe 31 Iul 2023 Gigi Becali jubilează! FCSB va disputa derby-ul cu CFR Cluj pe stadionul Steaua
Publicat pe 31 Iul 2023 „Republica Voluntari“. Pandele a dus angajații în vacanță în Grecia / Vâlcu, remarcă tare
Publicat pe 31 Iul 2023 Sindicaliștii din penitenciare, nemulțumiți de tăierea voucherelor de vacanță: ”Ar reduce nivelul de satisfacție și de loialitate al angajaților față de locul de muncă”
Publicat pe 31 Iul 2023 Alerte meteo de Cod Galben de averse, vânt puternic, vijelii și grindină. Urmează o nouă perioadă de răcire accentuată și ploi
Publicat pe 31 Iul 2023 Enel Green Power România a pus în funcţiune cel mai mare parc fotovoltaic al său, cu o capacitate instalată de 63 MW, la Călugăreni, Giurgiu
Publicat pe 31 Iul 2023 Propunerile premierului Marcel Ciolacu pentru economie la buget: Dispar funcții, indemnizații, vouchere și instituții - SURSE
Publicat pe 30 Iul 2023 Cine sunt șefii ANAP și ce salarii încasează de la stat. Președintele, avere modestă față de secretarul general adjunct
Publicat pe 30 Iul 2023 Puiu Popoviciu nu va fi extrădat, după ce Curtea Supremă din Marea Britanie a respins cererea. Decizia este definitivă
Publicat pe 30 Iul 2023 Scandalul de la Opera Națională București din 2016. Alexandru Pătrașcu: Acesta era lucrul cel mai revoltător. Este de neiertat!
Publicat pe 29 Iul 2023 ANP dă 18 milioane de lei pe an pentru "acţiunile de sănătate" ale angajaților. 314 funcționari pentru 44 de centre de detenție
Publicat pe 29 Iul 2023 Promisiunile făcute de prinţul Carol, legate de Elena Lupescu, introdusă fraudulos în ţară cu paşaportul altcuiva
Publicat pe 28 Iul 2023 Directorul Agenției Naționale a Zonei Montane și-a cumpărat apartament de 200 m², după ce a primit funcția. Ce salarii sunt la ANZM
Publicat pe 28 Iul 2023 Opera Naţională Bucureşti, prima dată la Sala Wiener Musikverein a Filarmonicii din Viena. Prezintă spectacolul Crai Nou
Publicat pe 28 Iul 2023 România, țară de tranzit în spălarea banilor. ”Se fac tranzacții ca să se piardă urma originii ilicite, după care sunt exportate sumele în exterior”
Publicat pe 28 Iul 2023 Azilele groazei. USR cere premierului Ciolacu să publice raportul Corpului său de Control
Publicat pe 28 Iul 2023 Viktor Orban îl laudă pe Ciolacu: Un tânăr puternic și agil / Ce spune de discursul de la Băile Tușnad
Publicat pe 28 Iul 2023 Record. Concertele Coldplay au înregistrat cea mai rapidă vânzare de bilete din România
Publicat pe 28 Iul 2023 OMV Petrom estimează investiţii de 6 miliarde de lei anul acesta. Neptun Deep va avea o contribuţie la bugetul de stat de 20 miliarde de euro
Publicat pe 27 Iul 2023 Un vaccin împotriva malariei, autorizat pentru copiii în Burkino Faso. Va contribui la salvarea a milioane de vieţi
Publicat pe 27 Iul 2023 Hagi spune că Farul, campioana României, nu are cei mai buni jucători din ţară: Cred că am unul, dacă îl am
Publicat pe 27 Iul 2023 Centrele rezidențiale pentru persoanele vârstnice din Vrancea, monitorizate lunar. Nicușor Halici: Vreau să devină o manieră de lucru
Publicat pe 27 Iul 2023 Gigi Becali, semnal de alarmă în fotbalul românesc. "Eu fac fotbal pentru bani!
Publicat pe 27 Iul 2023 Nicolae Ciucă atrage atenţia că "în democraţie, conflictele se rezolvă prin dialog, fără ca nimeni să fie exclus prin decizie politică"
Publicat pe 27 Iul 2023 Triunghiul Alaska, mai straniu decât Triunghiul Bermudelor? Peste 20.000 de oameni ar fi dispărut aici
Publicat pe 27 Iul 2023 Copii şi tineri de la Centrul Educativ Buziaş, bătuţi de poliţişti. Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu: ”Imaginile, greu de privit. Par ireale” - VIDEO. Prima reacţie a ANP