Carmen Avram: Îți opresc accesul. Situația este absolut tragică - VIDEO

Rodica Mitu / 25 dec 2017 / 13:57

Carmen Avram, într-un interviu acordat DC News, a vorbit, printre alte subiecte importante, și despre o situație tragică din România. 

Întrebată dacă reportajele pe care le-a realizat au schimbat legi, a răspuns afirmativ.

„Da, mai schimbă. Nu așa de des cum ne-am dori noi, dar mai schimbă. Vorbeam cu cineva la telefon care mi-a spus că inclusiv datorită materialelor pe care le-am dat noi la televizor despre jafurile din pădurile României s-a ieșit în stradă și s-au schimbat niște legi. Mi-a dat și o veste foarte bună: celebra companie acuzată atâta vreme că exploatează și exportă lemn ilegal nu se simte foarte bine în această perioadă. Se spune că ar vrea să se relocheze. Ce mă întristează este că se pare că în locul deja se pregătesc să vină alții care nu au mai fost pe aici și s-ar putea să descopere ce păduri minunate avem noi", a spus Carmen Avram în cadrul interviului.

Copiii din sistem, situație tragică

„Pe de altă parte, se mai ridică niște baraje și se mai creează niște centre de rezistență. Îți opresc accesul în zonele în care ai vrea să activezi. Cum e categoria copiilor, de exemplu, din sistem, instituționalizați. Este din ce în ce mai greu să ai acces acolo. Situația este absolut tragică la ei", a spus Carmen Avram.

[citeste si]