Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

ATENȚIE, ȘOFERI! Cum veți preda permisul de conducere suspendat în timpul stării de urgență

FOTO: Poliția Română
FOTO: Poliția Română

Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii privind circulaţia pe drumurile publice, printre care eliminarea obligaţiei predării personale de către contravenient sau de către conducătorul auto a permisului reţinut de poliţia rutieră. 

'Permisul de conducere reţinut se restituie titularului la adresa de corespondenţă precizată cu ocazia transmiterii dovezii înregistrării plângerii contravenţionale. În aceeaşi ordine de idei, se impune derogarea de la obligativitatea contravenientului de a preda permisul de conducere personal ori prin reprezentant convenţional, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care instanţa a respins plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei şi reglementarea predării acestuia exclusiv prin servicii de curierat, cu aviz de primire', se arată în nota de fundamentare.

Cum se vor restitui permisele

 

Potrivit documentului citat, pentru a evita prezenţa conducătorilor de autovehicule, de tractoare agricole sau forestiere ori de tramvaie la sediul poliţiei rutiere, se impune ca cererile de restituire, la încetarea cauzelor pentru care au fost reţinute, să fie transmise prin orice mijloace ce asigură transmiterea textului şi confirmarea primirii acestora, precum fax, e-mail, curier rapid, iar restituirea documentelor să se realizeze la adresa de corespondenţă precizată de către titular în cuprinsul cererii.

'Este necesară stabilirea unei derogări, pe întreaga durată a stării de urgenţă, în sensul că dovada înregistrării plângerii contravenţionale se realizează printr-un document emis de către instanţa de judecată sau printr-un extras de pe portalul instanţelor de judecată www.portal.just.ro, iar transmiterea la unitatea din care face parte agentul constatator să se realizeze prin orice mijloace ce asigură transmiterea textului şi confirmarea primirii acestora, precum fax, e-mail, curier rapid. Subsecvent, permisul de conducere reţinut se restituie titularului la adresa de corespondenţă precizată cu ocazia transmiterii dovezii înregistrării plângerii contravenţionale', arată sursa citată.

Predarea permisului de conducere se va face de către titularul acestuia exclusiv prin servicii de curierat

 

Similar, se impune o derogare astfel încât predarea permisului de conducere să se facă de către titularul acestuia exclusiv prin servicii de curierat, cu aviz de primire, către unitatea de poliţie pe raza căreia domiciliază, are reşedinţa sau, după caz, locuieşte, în situaţia persoanelor aflate la studii în România, în termen de cinci zile de la comunicarea ordinului. Propunerile, sugestiile şi opiniile persoanelor interesate pot fi transmise pe adresa de e-mail [email protected] MAI are în vedere să propună adoptarea proiectului cel târziu în şedinţa Guvernului din săptămâna 6-12 aprilie, potrivit Agerpres.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.22
YesMy