EXCLUSIV  Ana-Maria Roman, Andreea Sava, Radu Banciu și alți jurnaliști, nou început. Mișcările surpriză ale anului

În 2017, românii au văzut pe micul ecran noi jurnaliști la posturile de televiziunile pe care le urmăresc - fie că vorbim despre Antena 3, TVR 1, B1 TV sau Kanal D.

Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir sunt gazdele unei noi emisiuni la B1 TV - "Bună, România!". Cei doi jurnaliști interpretează toate știrile de peste zi, de luni până vineri. Radu Buzăianu a mai colaborat cu postul B1 TV în această vară, când a avut segmentul lui Radu Banciu.

Tudor Barbu l-a înlocuit pe Nelu Barbu, în prime-time, la B1 TV. El prezintă emisiunea "Se întâmplă acum!", numele fiind același pe care îl avea programul lui la OTV. Tudor Barbu a lucrat la TVR, apoi a trecut la Tele 7abc. A lucrat o perioadă și la Pro TV, ca producător. Între 2005 și 2007 a fost membru în Consiliul de Administrație al TVR. Între 2007 și 2012 Tudor Barbu a avut o emisiune la OTV, "Se întâmplă acum". Din decembrie 2012 a devenit senator de Gorj, din partea PP-DD. În 2016 a candidat din nou pentru un post de senator, din partea PNL, însă nu a mai intrat în Parlament.

Și pentru Radu Banciu a fost anul schimbărilor. A început de luni până vineri, de la ora 16:00, să realizeze emisiunea sportivă "Unşpe metri", unde invitat permanent este Dan Bâra, realizatorul emisiunii "Un Pont pe Zi".

Aneta Sîngeorzan a revenit în televiziune după ce în vara anului trecut a părăsit Realitatea TV. Ea a ales B1 TV, pe weekend.

[citeste si]

Alexandru Cumpănașu, realizatorul emisiunii "Ambasador România", s-a alăturat televiziunii Antena 3. Debutul însă va avea loc în ianuarie 2018. "Este un proiect pe care l-am construit în timp, care și-a găsit audiența și apreciere și pe care sunt bucuros și onorat să-l pot continua alături de echipa Antena 3, nu doar în anul viitor ci atâta timp cât vom fi convinși că suntem parte a unei societăți globale, în care marile provocari nu ne sunt străine și în care noi, ca români, avem rolul și importanța noastră", a spus Alexandru Cumpanașu.

Ana-Maria Roman a început emisiunea "Esențial". După plecarea Alinei Petrescu ca purtător de cuvânt al Guvernului Grindeanu, jurnalista - care ani buni a transmis de la DNA - a preluat tronsonul respectiv. 

Andreea Sava a pornit un proiect care ne ajută să vedem dincolo de evenimente, ne arăta abuzurile și hibele sistemului. "Descoperiți cu Andreea Sava" este o emisiune de la Antena 3 pe care o realizează, cu succes, jurnalista. "Este un proiect pe care mi l-am dorit mult. Sunt jurnalist de 11 ani, am început ca reporter de investigații, dar am crescut în Antena 3, ca reporter, redactor, editor, producător etc. Deși mi-a plăcut mult să coordonez emisii editorial și ca producător, mereu am simțit că am ceva de spus. M-am exprimat și mi-am prezentat documentările și subiectele în emisiunile pe care le-am făcut ca editor/producător. În mod natural, probabil, a venit nevoia de a transmite mai mult, de a avea un spațiu în care să pot intra mai în profunzimea lucrurilor care se întâmplă în jurul nostru, a modului în care funcționează sistemul", spunea Andreea Sava într-un interviu pentru DC News.

Victor Slav s-a alăturat echipei Kanal D. Din 2017, este noul prezentator - alături de Andreea Mantea - al emisiunii "Wowbiz".

Bianca Drăgușanu a venit la Kanal D pentru a fi amfitrioana emisiunii "Te vreau lângă mine". Gabriela Cristea, prezentatoarea acestui show, a devenit mămică în acest an.

Maria Linda și Dorin Chioțea au dat startul, împreună, la o emisiune de pe TVR 1. Și Dragoș Pătraru s-a alăturat postului public de televiziune.

Remus Cernea a lăsat politica și s-a apucat de presă. În 2017, a venit la B1 TV pentru a modera emisiunea "Puterea ideilor".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel