Două apariții editoriale recente vor fi găzduite miercuri de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” în cadrul Zilelor universității. Sub tematica generoasă „Inițiere. Evoluție. Excelență” cele două volume propun, din perspective diferite, o reflecție asupra uneia dintre temele esențiale ale vieții academice și profesionale: cum se transmite cunoașterea de la o generație la alta și cum poate fi această moștenire păstrată fără a deveni rigidă, ci continuată critic și creator.
Volumele „Vechi și nou în semiologia psihiatrică”, publicat la Editura Universitară și coordonat de Conf. Univ. Dr. Simona Trifu și Beatrice Popescu, și „Mentorat și filiație”, publicat de Editura Anconeum & Analepsie și coordonat de Conf. Univ. Dr. Simona Trifu, plasează în centrul lor două forme complementare ale transmiterii: transmiterea unui limbaj profesional capabil să păstreze finețea observației clinice și transmiterea unei culturi profesionale, umane și etice prin relația dintre mentor și discipol. În primul caz, memoria unei discipline se păstrează prin concepte, distincții și vocabular; în cel de-al doilea, prin relații, identificări, modele și filiații.
„Ca medic, cred că una dintre cele mai profunde forme de continuitate este aceea prin care o generație nu transmite celei următoare doar ceea ce știe, ci și felul în care privește profesia și omul aflat în fața sa, iar cele două volume, ”Vechi și nou în semiologia psihiatrică” și ”Mentorat și filiație”, exprimă exemplar această idee. Primul păstrează memoria și precizia limbajului clinic, cel de-al doilea vorbește despre legătura umană prin care cunoașterea, valorile și modelele profesionale se transmit și se transformă. Împreună, ele ne reamintesc că nimic valoros nu se transmite intact: ceea ce primim trebuie înțeles, asumat și dus mai departe într-o formă nouă” a declarat Prorectorul UMFCD, Conf. Univ. Dr. Ștefan Busnatu, coordonatorul Zilelor UMF „Carol Davila”.
Acesta a adăugat că: ”În cadrul Zilelor UMF „Carol Davila”, sub tema „Inițiere. Evoluție. Excelență”, aceste două cărți devin și o invitație la reflecție asupra responsabilității noastre față de generațiile care vin. Pentru că medicina înseamnă nu doar progres științific și performanță, ci și memorie, filiație și grijă pentru omul căruia îi dedicăm cunoașterea noastră. Poate că adevărata excelență începe atunci când ceea ce am primit de la cei dinaintea noastră devine, prin noi, o șansă pentru cei care vor veni după noi” .
”Vechi și nou în semiologia pediatrică”, proiect de sistematizare a limbajului psihiatric
„Vechi și nou în semiologia psihiatrică” pornește de la o premisă fundamentală a medicinei: înaintea diagnosticului se află semnul, iar înaintea tratamentului se află observația. Semiologia transformă experiența complexă a suferinței într-un limbaj clinic inteligibil, fără a-i anula particularitatea. În psihiatrie, această exigență capătă o importanță specială, deoarece observația privește nu numai comportamentul vizibil, ci și discursul, afectivitatea, corporalitatea, memoria, temporalitatea și raportarea persoanei la realitate.
Volumul valorifică în mod programatic diferențierea fină dintre concepte apropiate, punând în dialog termeni precum abulie și parabulie, angoasă și anxietate, anhedonie și atimie, apatie și abulie, fabulație și confabulație, diferite forme de experiență halucinatorie sau distincții precum Capgras și Frégoli. Miza nu este una exclusiv terminologică. În practica clinică, capacitatea de a distinge între fenomene aparent asemănătoare poate modifica raționamentul diagnostic, prognosticul și conduita terapeutică.
Proiectul se înscrie într-o tradiție românească mai amplă de sistematizare a limbajului psihiatric, evocând inclusiv reperul reprezentat de „Dicționarul enciclopedic de psihiatrie” coordonat de Constantin Gorgos, dar propune o formulă adaptată prezentului: recuperarea critică a acelor concepte ale psihopatologiei clasice a căror finețe descriptivă riscă să fie pierdută în limbajul operațional contemporan.
O dimensiune importantă a volumului este participarea tinerilor medici, psihologi și cercetători la elaborarea unor capitole de specialitate. Autoratul devine astfel și un instrument pedagogic: tânărul specialist este invitat nu doar să reproducă definiții, ci să compare surse, să urmărească genealogia conceptelor, să identifice diferențe și să își asume responsabilitatea formulării. Coordonarea academică dobândește, în acest context, rolul de filtru critic și garant al coerenței într-o epocă caracterizată prin acces aproape nelimitat la informație.
Cartea poate fi citită, astfel, nu doar ca instrument terminologic, ci și ca atelier de transmitere între generații: experiența clinică și memoria tradiției întâlnesc literatura contemporană, neuroștiințele, psihologia, psihanaliza și farmacologia, fără a pierde din vedere faptul că dincolo de fiecare concept se află o persoană care nu poate fi redusă la o definiție.
”Mentorat și filiație” investighează memoria unei discipline medicale prin limbaj
Dacă primul volum investighează memoria unei discipline prin limbaj, „Mentorat și filiație” analizează mecanismele umane prin care cunoașterea, valorile și modelele profesionale sunt transmise. Cartea își are originea într-o întâlnire inițiată de Conf. Univ. Dr. Simona Trifu, la care aproximativ 75 de participanți au dezbătut tema mentoratului și a filiației, la 28 iulie 2025, la Muzeul Țăranului Român. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Asociația de Consiliere și Psihoterapie Psihanalitică București și Filiala Sud-Est a Uniunii Scriitorilor din România și a fost dedicat, de asemenea, memoriei medicului psihiatru Eduard George Carp, evocat ca reper profesional, etic și uman. Din dialogul inițial s-au dezvoltat ulterior eseuri, reflecții teoretice, mărturii și istorii profesionale reunite în volum.
Caracterul interdisciplinar este una dintre particularitățile proiectului. Mentoratul este privit prin lentilele psihanalizei, psihologiei clinice, psihoterapiei, psihiatriei, educației, medicinei, leadershipului, sportului, filosofiei și literaturii, dar și din perspectiva transformărilor aduse de mediul digital și de inteligența artificială. Mentorul apare într-o pluralitate de ipostaze: profesor, terapeut, medic, supervizor, lider, prieten, părinte, carte și, uneori, chiar „antimentor” – modelul din care se învață prin opoziție.
Volumul își structurează reflecția în jurul a zece concepte majore: filiația, atașamentul, oglindirea, transferul, identificarea, conținerea, autoritatea, autonomia, reparația și generativitatea. Împreună, acestea descriu mentoratul nu ca simplă transmitere de competențe, ci ca relație psihică și profesională aflată permanent între apropiere și desprindere, continuitate și diferențiere, autoritate și libertate.
Cartea evită idealizarea relației mentorale. Alături de recunoștință și admirație sunt discutate dependența, rivalitatea, impostura, abuzul de putere și riscul ca discipolul să devină o copie a mentorului. Tocmai de aceea, criteriul maturității unei filiații nu este reproducerea modelului, ci dobândirea autonomiei. Mentorul autentic transmite suficient pentru ca discipolul să poată continua singur și acceptă faptul că acesta va transforma moștenirea primită.
Cum e transmisă informația fără a transforma tradiția în imitație
„Cele două volume pornesc de la aceeași întrebare profundă: ce rămâne din ceea ce primim de la cei dinaintea noastră și cum traduce datoria noastră de a duce mai departe? ”Vechi și nou în semiologia psihiatrică” recuperează memoria și precizia limbajului clinic, iar ”Mentorat și filiație” vorbește despre legătura vie prin care cunoașterea, valorile și modelele profesionale trec de la o generație la alta. Cred că adevărata filiație nu înseamnă să repeți, ci să primești, să înțelegi, să transformi și, la un moment dat, să poți deveni tu însuți reper pentru cei care vin după tine. Poate că aceasta este una dintre cele mai frumoase forme de continuitate: să nu lași moștenirea să se stingă, ci să o faci să renască, prin fiecare generație, într-o voce nouă - păstrând rădăcinile, dar având curajul de a crește mai departe. Pentru că adevărata excelență nu înseamnă doar ceea ce știm și primim, ci ceea ce reușim să transmitem, să transformăm și să lăsăm în urma noastră” a precizat Conf. Univ. Dr. Simona Trifu.
Privite împreună, cele două volume formulează o problemă relevantă pentru medicina contemporană, pentru psihologie și psihoterapie, dar și pentru mediul universitar în ansamblu: ce merită transmis și în ce fel poate fi transmis fără a transforma tradiția în imitație?
„Vechi și nou în semiologia psihiatrică” arată că o disciplină își poate pierde din acuitatea observației atunci când își sărăcește vocabularul. Recuperarea conceptelor istorice nu este propusă ca exercițiu nostalgic, ci ca selecție critică: unii termeni trebuie abandonați, alții redefiniți, iar alții pot continua să păstreze nuanțe clinice pe care terminologia actuală nu le înlocuiește pe deplin.
„Mentorat și filiație” formulează aceeași problematică la nivelul relației umane: a moșteni nu înseamnă a repeta. Filiația devine fertilă atunci când cel format poate interioriza o tradiție, o poate examina critic și îi poate da o expresie proprie. În această perspectivă, maturitatea unei comunități profesionale nu se măsoară numai prin cunoașterea pe care o acumulează, ci și prin capacitatea sa de a forma oameni capabili să ducă mai departe ceea ce au primit într-o formă nouă, vie și liberă.