DCNews Lifestyle Horoscop Horoscop 1 iunie 2026. Mercur intră în Rac. Astrolog Daniela Simulescu, previziuni toate zodiile

Horoscop 1 iunie 2026. Mercur intră în Rac. Astrolog Daniela Simulescu, previziuni toate zodiile

Astrolog Daniela Simulescu/Fotomontaj Magnific AI

Astăzi, Mercur își începe tranzitul în semnul Rac, de unde va și retrograda în perioada 29 iunie-24 iulie. Planeta comunicării și a gândirii vizitează semnul emoțiilor. Intuiția și logica vor fi nevoite să lucreze împreună. Cuvintele vor transmite stări, iar memoria va funcționa excelent. Vom deschide cufărul amintirilor permanent. Vom apela mai des și la șantaj emoțional. 

Horoscop 1 iunie 2026 Berbec

Discuțiile cu familia se vor înmulți. Și chiar îți va face plăcere să stai de vorbă cu oamenii dragi, să împărtășiți amintiri și experiențe.

Horoscop 1 iunie 2026 Taur

Ai nevoie de un grup de suport. De mai multă comunicare offline. Emoția revederii este cea care te umple de bucurie.

Horoscop 1 iunie 2026 Gemeni

Mercur, propriul guvernator, trece în casa a doua. Deci discuțiile despre bani vor fi la ordinea zilei. O perioadă bună pentru negocieri.

Citește și Previziuni astrale prima jumătate a lunii iunie 2026. Ce le așteaptă pe cele douăsprezece zodii

Horoscop 1 iunie 2026 Rac

Mercur intră în semnul tău, unde se află deja Venus și Jupiter. Vei reuși să comunici mai ușor, să îți alegi cuvintele potrivite atunci când ai ceva important de transmis.

Horoscop 1 iunie 2026 Leu

Îți vei da seama că tăcerea poate fi de aur. Alegi să nu participi deschis la unele discuții. Și ai ocazia să observi gesturile și tiparele interlocutorilor.

Horoscop 1 iunie 2026 Fecioară

Mercur, care îți este guvernator, trece în casa unsprezecea. Și îți arată că trebuie să lași în spate atitudinea de genul “nu am nevoie de ajutorul nimănui”.

Horoscop 1 iunie 2026 Balanță

Mercur trece în casa a zecea, unde se află și Venus, propria guvernatoare. Vorba dulce mult aduce! Mai ales în discuțiile de la locul de muncă.

Horoscop 1 iunie 2026 Scorpion

Se vor simplifica procedurile pentru o mutare, o călătorie sau organizarea unui eveniment. Vor fi susținuți și aceia care au de dat examene sau teste.

Horoscop 1 iunie 2026 Săgetător

Discreția poate fi cheia succesului. Astrele îți recomandă să te ferești de zvonuri sau bârfe. Să nu crezi nicio veste importantă până nu ai dovezi.

Horoscop 1 iunie 2026 Capricorn

Mercur tranzitează casa a șaptea. Și te va ajuta să comunici mai des și mai eficient cu partenerul de viață sau cu oamenii importanți.

Horoscop 1 iunie 2026 Vărsător

Vei pierde mult timp pe vorbe. Pentru absolut orice. De la ședințele de la locul de muncă până la administrarea propriei locuințe.

Horoscop 1 iunie 2026 Pești

Mercur va tranzita casa a cincea, alături de Venus și Jupiter. Este cazul să îți spui că meriți, că te descurci și să ai o atitudine optimistă în general.

Știri similare din categoria Horoscop Vezi toate articolele