Campioana Germaniei la fotbal, Bayern Munchen, a intrat într-o polemică dură cu Federaţia franceză după ce FFF l-a convocat la prima reprezentativă pe fundaşul bavarezilor, Lucas Hernandez, deşi clubul a precizat că este accidentat.
Sunt uluit de comportamentul celor de la FFF. Vreau să precizez că Lucas Hernandez nu a fost în lotul nostru pentru meciul de la Londra, cu Tottenham, de săptămâna trecută din Liga Campionilor, şi nu a fost apt nici pentru meciul din Bundesliga de sâmbătă cu Hoffenheim, a spus preşedintele lui Bayern, Karl-Heinz Rummenigge, menţionând că fundaşul are probleme la un genunchi.
Hernandez a fost supus în martie unei intervenţii chirurgicale la genunchiul drept după ce s-a accidentat în partida cu Real Madrid din 9 februarie, el suferind recent o recidivă în zona afectată.
Sigur, putem da drumul jucătorilor francezi care sunt apţi de joc - Kingsley Coman, Corentin Tolisso şi Benjamin Pavard - însă ne aşteptam la mai multă înţelegere faţă de Lucas Hernandez, a punctat Rummenigge.
Franţa, campioana mondială en titre, va juca împotriva Islandei, vineri, apoi cu Turcia, liderul Grupei H, în preliminariile EURO 2020.