Cozmin Gușă apreciază drept încurajatoare primele cifre despre prezența la vot în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, însă, în opinia sa, "românii nu au învățat mare lucru din tranziție".
"Sună încurajator primele cifre despre prezenţa la vot, numai că spiritul civic înseamnă responsabilitate de fiecare zi, care poate să fie angajat, într-adevăr, într-un eveniment electoral. M-aş bucura ca această prezenţă masivă la vot să nu însemne manipulare, ci o manifestare de spirit civic. Glumeam cu unul dintre moderatorii importanţi ai Realitatea TV, spunând: "Cum e cu spiritul ăsta civic, dacă trebuie făcute atâtea îndemnuri?". Ar trebui să se manifeste spontan", a declarat, duminică, la Realitatea TV, Cozmin Gușă, în legătură cu prezența masivă la vot a românilor.
Potrivit analistului, e un fel de emoție, ca în 2009, dar nu atât de debalansată ca atunci, "reieșită din câteva drepturi pe care românii simt că nu le-au avut, pe de o parte, respectiv din convingerea unora că alţii se folosesc de nişte metode artificale. Vom vedea la finalul zilei cum ne va conjuga, apropo de noul preşedinte.
Ce rămâne, apropo de emoţie, rămâne totuşi slăbiciunea de-a lungul tuturor guvernărilor şi a statului român, în a reuşi să satisfacă toţi cetăţenii şi să îi mobilizeze. Statul român trebuia să facă asta nu doar prin organizare, pentru că organizarea e un element de decor, ci prin discuţiile legate de soarta ţării, consistenţa campaniei, prin dedicarea candidaţilor la preşedinţie nu în a specula, ci a veni cu soluţii, să nu uităm că suntem dublă frontieră, la NATO şi Uniunea Europeană, toate aceste lucruri, dacă ar fi mobilizat românii, ar fi fost bine".
De asemenea, Cozmin Gușă a catalogat această campanie ca fiind una "dominată de speculaţii" și apreciază drept un fapt semnificativ numărul mare de români aflați în străinătate care au mers la vot.
"Un fapt semnificativ e relevat de românii din străinătate care şi-au regăsit dedicaţia pentru ţară şi votează. Văd o anumită disperare a unor staff-uri de campanie care nu şi-au făcut treaba şi au făcut destule greşeli în ultima săptămână. E un eveniment important în România.
N-au învăţat mare lucru românii din tranziţie, au rămas în acea pasiune "anti", apropo de Nicolae Ceauşescu, care a generat ieşirea în stradă în 1989 şi e foarte greu să îi convingi că sunt şi mize politice pentru care trebuie să lupte", a mai spus Cozmin Guşă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu