Afganistan: Patru civili, între care un jurnalist şi un copil, ucişi într-un atentat în campania electorală înaintea prezidenţialelor

Patru oameni, între care un jurnalist şi un copil, au fost ucişi în explozia unei bombe plasate la intrarea într-un birou de campanie al preşedintelui Ashraf Ghani din Kandahar, în sudul Afganistanului, au anunţat miercuri surse oficiale citate de AFP şi Reuters.

Abdul Hamid Hotaki, care prezenta ştirile la postul local de radio Hewad, se întorcea acasă marţi seara când a fost grav rănit de explozie, alături de alţi şapte civili, a precizat un purtător de cuvânt al guvernatorului din Kandahar.

Hotaki şi alţi civili răniţi au fost transportaţi imediat la spital, dar din păcate el a murit câteva ore mai târziu, a menţionat acesta.

Între ceilalţi trei morţi în explozie se numără şi un copil, a indicat Ministerul de Interne afgan, care a atribuit atentatul talibanilor.

Talibanii au ameninţat că vor face tot posibilul pentru a împiedica desfăşurarea alegerilor prezidenţiale de sâmbătă, 28 septembrie, considerându-le nelegitime.

Săptămâna trecută, un atentat sinucigaş la o reuniune electorală la nord de Kabul, revendicat de talibani, s-a soldat cu 26 de morţi.

Tot miercuri, o altă explozie a vizat un birou de campanie al preşedintelui Ghani la Lashkar Gal, în provincia sudică Helmand. Trei persoane au fost rănite în acest incident.

Afganistanul este considerată cea mai periculoasă ţară pentru ziarişti, care se expun la imense riscuri lucrând în această zonă de conflict şi uneori sunt vizaţi direct de atacuri.

Cel puţin 15 ziarişti şi angajaţi din presă au fost ucişi în Afganistan în 2018, considerat cel mai sumbru an de până acum pentru această profesie în această ţară, potrivit organizaţiei Reporteri fără frontiere.

În aprilie 2018, fotograful-şef al AFP din Afganistan, Shah Marai, şi-a pierdut viaţa alături de alte 24 de persoane, între care opt jurnalişti, într-un atac sinucigaş la Kabul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel