UE extinde sancțiunile împotriva Rusiei

Foto: The Moscow Times
Foto: The Moscow Times

Miniștrii de Externe ai Uniunii Europene au decis, joi, să extindă lista persoanelor sancționate din cauza crizei ucrainene, după escaladarea violențelor din Estul Ucrainei, a anunțat șefa diplomației europene, Federica Mogherini. Sancțiunile vor fi, probabil, adoptate de liderii europeni la următorul Consiliu European.

Potrivit unui comunicat al MAE, remis DC News, în cadrul discuţiilor de la Consiliul Afaceri Externe (CAE), Bogdan Aurescu s-a pronunţat în favoarea unor "poziţii şi măsuri ferme din partea UE, de sancţionare a oricăror derapaje sau tendinţe de escaladare a situaţiei din teren, de natură să afecteze echilibrul de securitate din regiunea Mării Negre. A evidenţiat rolul sancţiunilor decise până acum de UE, exprimând în acelaşi timp susţinerea pentru înăsprirea regimului de sancţiuni, dictată de situaţia din teren".

Înăsprirea măsurilor punitive împotriva Rusiei a fost dezbătută după atacul separatiștilor asupra orașului Mariupol, port strategic la Marea Azov.

Diplomații UE au comunicat această intenție într-o declarație de presă emisă la începutul săptămânii viitoare. Grecia a abjurat de la această poziție a UE, reclamând că nu a fost consultată în prealabil.

Sancțiunile vor răni economia deja slăbită a Rusiei, de unde bogații țării își retrag capitalul. Rubla s-a depreciat puternic în ultimele luni, îndeosebi din cauza colapsului prețului petrolului, iar agenţia Standard & Poor's (S&P) a scăzut vineri ratingul cu privire la solvabilitatea Rusiei de la "BBB" la "BBB-" şi a menţinut perspectiva "negativă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel