Geoană, APEL pentru front comun. Rusia dă test UE

România, Polonia, Ucraina și Republica Moldova ar trebui să facă un front comun în drumul spre Bruxelles, susține senatorul PSD, Mircea Geoană. 

Mircea Geoană a precizat, joi, în urma unei întrevederi cu ambasadorul Poloniei la București, că "România are tot interesul şi îndreptăţirea să aibă o prezenţă militară NATO permanentă pe teritoriul său. Suntem bucuroşi de aceste soluţii temporare şi rotaţii care se întâmplă în România, dar, în mod evident, noua realitate trebuie să ducă şi la modificarea doctrinei militare a Alianţei". 

Testul Rusiei pentru Uniunea Europeană

Mircea Geoană a mai atras atenția asupra nevoii ca statele aflate la granița de Vest a Ucrainei să fie unite și să convingă și celelalte state UE de importanța unei acțiuni comune: "Și noi suntem îngrijorați despre ceea ce se întâmplă cu vecinii noștri, cu Ucraina și R. Moldova, pentru că este clar că Rusia încearcă să destabilizeze aceste țări. Nu putem să izolăm conversația noastră, din interiorul UE, despre energie sau despre viitorul politicilor economice sau de apărare de noua realitate.

Dacă ne uităm la acțiunile Rusiei, vom vedea că, de fapt, ea ne supune unui test. Nu doar în domeniul energetic, ci și în domeniul cibernetic, al apărării, al diplomației, și cred că dacă ne unim forțele vom putea fi sprijiniți de celelalte țări ale Uniunii Europene. De aceea, România, Polonia, Ungaria, Ucraina și Republica Moldova trebuie să facem front comun și să mergem împreună la Bruxelles pentru a le explica cu subiect și predicat celor de acolo că avem nevoie și de Moldova și de Ucraina și de Georgia într-o relație mai strânsă cu UE". 

VEZI și: Geoană: Se încearcă amânarea alegerilor prezidențiale 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel