Zelenski propune o nouă alianță ”U24”, o uniune de țări unite. Mesaj de impact către Congresul SUA și către Biden: Vă doresc să fiți liderul lumii, adică liderul PĂCII

foto captură video/ Volodimir Zelenski
foto captură video/ Volodimir Zelenski

Volodimir Zelenski s-a adresat Congresului SUA, ținând un discurs cu aluzie la alte discursuri celebre, dar și la evenimente tragice din istoria Americii. 

Volodimir Zelenski, președintele ucrainean, s-a adresat Congresului SUA, printr-o intervenție video. ”Destinul țării noastre este decis în aceste momente” a spus el. Președintele Ucrainei le-a amintit americanilor despre atacul de la Pearl Harbor, din decembrie 1941, dar și despre atentatele de la 11 septembrie 2001. 

”Rusia a transformat cerul Ucrainei într-o sursă a morții” a afirmat președintele Zelenski, care a cerut, din nou, excludere aeriană: ”E prea mult să cer acest lucru?”.  Totodată, el face un apel să fie pusă presiune economică pe Rusia. ”Pacea e mai importantă decât venitul. Suntem deja parte dintr-o coaliție anti-război, care unește zeci de țări care au reacționat la decizia lui Vladimir Putin de a ne invada țara” declară Volodimir Zelenski în fața Congresului SUA. A propus crearea unei asociații care să oprească conflictul, să asigure toată asistența necesară în 24 de ore - arme, sancțiuni. Președintele ucrainean a arătat un video care prezenta cum arătau orașele din Ucraina și cum arată acum, după ce Rusia a bombardat-o. La finalul declarațiilor, Volodimir Zelenski a fost, din nou, aplaudat în picioare. 

Principalele declarații: 

- Sunt mândru să vă salut din Ucraina, din capitala noastră, din Kiev, un oraș care se află sub rachete și raiduri aeriene, din partea trupelor ruse, în fiecare zi, care nu mai încetează. Am onoarea să vă salut în numele poporului ucrainean care, de opt ani, rezistă agresiunii rusești. Își dau tot ce au mai bun, fiii și fiicele pentru a opri această invazie a Rusiei. În acest moment, destinul țării noastre este decis, destinul poporului nostru, dar ucrainenii vor fi liberi, vor putea să-și mențină democrația. Rusia ne-a atacat, nu doar pe noi, nu doar pământul nostru, nu doar orașele noastre, ci a mers, într-o ofensivă totală, împotriva valorilor umane de bază. A adus avioane împotriva libertății noastre, dreptului nostru de a ne alege propriul viitor. 

- S-a întâmplat împotriva dorinței noastre, a visurilor noastre, așa cum voi, americani, aveți vise, ca toată lumea în Statele Unite. Îmi amintesc memorialul vostru din Rushmore, fețele președinților care au pus bazele SUA, așa cum sunt astăzi, bazele democrației, libertăților și au luptat pentru fiecare persoană care trăiește în mod onest, care respectă legea, noi vrem același lucru pentru poporul nostru. Toate aceste lucruri normale, pentru o viață normală. Prieteni, americani, avem nevoie de voi acum.

- Vă amintiți de Pearl Harbor, când cerurile voastre au fost înnegrite de avioane care v-au atacat, vă amintiți acele momente. Vă amintiți de 11 septembrie, o zi teribilă din 2001, când au încercat să transforme orașul vostru independent într-un câmp de luptă, oameni nevinovați au fost atacați din aer. Nimeni nu se aștepta și voi nu ați putut să opriți asta. 

- Țara noastră trăiește asta acum în fiecare zi, în fiecare noapte, deja de trei săptămâni. Rusia a transformat cerul Ucrainei într-o sursă a morții pentru mii de oameni. Trupele ruse au tras deja o mie de rachete în Ucraina, au folosit drone pentru a ne ucide, este o teroare pe care Europa nu a mai văzut-o de 80 de ani și cerem un răspuns, un sfârșit pentru toate acestea, o zonă de excludere aeriană, este prea mult acest lucru? Este prea mult să cer acest lucru? 

- Știm ce sisteme de apărare avem nevoie. Ajutoarele există și le aveți, dar sunt pe pământ, nu pe cerul Ucrainei. Trebuie să protejez cerul, dar am nevoie de decizia voastră, de ajutorul vostru, ceea ce înseamnă același lucru pe care voi îl simțiți când auziți ”Am un vis” (n.r. aluzie la discursul public rostit de Martin Luther King Jr., în timpul Marșului la Washington pentru locuri de muncă și libertate, din 1963). 

- Ucraina este recunoscătoare SUA pentru ajutor, pentru susținere, pentru tot ce ați făcut pentru noi, pentru antrenamente, pentru muniție, pentru arme, pentru ne-ați ajutat să presăm agresorul din punct de vedere economic. 

(...)

- Vă cer să faceți mai mult, un nou pachet de sancțiuni, e nevoie de el în fiecare săptămână până când mașina de război a Rusiei se oprește. Propunem să fie sancționați toți politicienii din Rusia care rămân în funcție și care nu taie legăturile cu cei responsabili de agresiunea împotriva Ucrainei. Toate companiile SUA trebuie să părăsească Rusia imediat, pentru că este inundată cu sângele nostru. Vă rog, dacă aveți companii care finanțează mașina de război a Rusiei, puneți presiune pe ele. 

- Trebuie să mergem mai departe, să facem mai mult, să creăm noi unelte de a opri războiul și invazia Rusiei în Ucraina. Astăzi, lumea, nu are astfel de unelte. (...) Avem nevoie de instituții noi, de noi alianțe, propunem să creăm o asociație U24, o uniune de țări unite, care să oprească acest conflict imediat, să asigure toată asistența necesară în 24 de ore - dacă este nevoie arme, dacă este nevoie de sancțiuni, să susțină și să finanțeze tot ce este necesar pentru a menține pacea și a salva cât mai multe vieți. 

- Poporul american ajută nu doar Ucraina, ci și Europa și lumea pentru a menține planeta în viață, pentru a păstra dreptatea în istorie.

- Am aproape 45 de ani și totul s-a oprit când inimile a peste 100 de copii au încetat să mai bată (bilanțul arată că 103 copii au fost uciși în Ucraina). 

- Ca lider al națiunii, mă adresez președintelui Biden: Sunteți liderul unei națiuni mari, vă doresc să fiți liderul lumii. A fi liderul lumii înseamnă să fiți liderul păcii.

- Mulțumesc. Glorie Ucrainei! 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel