Veneţia în pericol! Primarul Brugnaro, apel către UNESCO. Vasele de croazieră, marele pericol

UNESCO ar trebui să pună Veneţia pe 'lista neagră' ca fiind în pericol să-şi piardă statutul de sit al Patrimonului Mondial, a declarat primarul oraşului, Luigi Brugnaro, relatează dpa joi.

'Vom scrie UNESCO şi le vom spune: Domnilor, puneţi-ne pe lista neagră!', a declarat Luigi Brugnaro într-un interviu acordat miercuri Radio24, într-o reacţie de nemulţumire evidentă faţă de guvernul italian, despre care el afirmă că blochează o soluţie practică de limitare a traficului navelor de croazieră în Laguna Veneţiană, aşa cum a cerut UNESCO.

Luigi Brugnaro şi-a exprimat nemulţumirea în special faţă de ministrul transporturilor, Danilo Toninelli, care este împotriva unui acord, încheiat în 2017 în timpul fostului guvern italian, de redirecţionare a navelor de croazieră departe de Bazinul San Marco. Toninelli, care face parte din Mişcarea Cinci Stele, susţine un plan mai radical de a interzice complet navele de croazieră în Laguna Veneţiană. Cu un astfel de ministru, 'spun UNESCO că poate este mai bine să ne pună pe o listă de monitorizare', pentru că 'Veneţia este în pericol şi noi ne simţim în pericol', a mai spus Luigi Brugnaro.

Vasele de croazieră din Veneţia au fost ani de zile o sursă de controversă. Criticii spun că navele uriaşe cu turişti sunt un pericol pentru mediu şi contribuie la supraaglomerarea turistică; în schimb, apărătorii, între care şi Brugnaro, declară că industria oferă locuri de muncă. La începutul acestei luni, un accident în care o navă cu turişti care trecea prin canalul Giudecca a lovit o ambarcaţiune de mici dimensiuni, rănind patru persoane, a reînviat solicitările pentru măsuri mai dure împotriva navelor de croazieră.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel