Valabilitatea certificatului verde Covid-19 care facilitează circulația fără restricții

Fotografie creată de Nataliya Vaitkevich, de la Pexels
Fotografie creată de Nataliya Vaitkevich, de la Pexels

Certificatul digital UE privind COVID facilitează călătoriile în spațiul european fără restricții epidemiologice și fără a fi îngrădită libertatea de mișcare.

Certificatul digital UE privind COVID este gratuit, valabil în toate statele membre ale Uniunii Europene și disponibil în limbile română și engleză. Certificatul digital UE privind COVID nu este un document obligatoriu, dar este acceptat, la nivel european, ca dovadă autorizată pentru a atesta calitatea de persoană vaccinată, testată negativ sau recuperată după infecția cu COVID-19.

Pentru generarea unui certificat digital UE privind COVID puteți:

accesa link-ul: certificat-covid.gov.ro

suna în Call Center la numărul de telefon 021 414 44 25

contacta Primăria

contacta Direcția de Sănătate Publică

contacta Serviciul Local Comunitar de Evidență a Persoanelor.

Cine poate obține un certificat

Toți cetățenii care au fost vaccinați; au un rezultat negativ la un test, realizat la un centru acreditat din România, în ultimele 3 zile pentru test PCR sau ultimele 48 ore pentru test rapid fie s-au recuperat după infecția cu COVID-19 in ultimele 180 de zile și există un test pozitiv realizat la un centru acreditat din România, cu cel puțin 12 zile vechime.

Care este valabilitatea certificatului

Certificatele de vaccinare sunt valabile până la data de 30 iunie 2022; certificatele de testare: 48 ore pentru testul antigen rapid și 72 de ore pentru testul RT-PCR, iar certificatele de vindecare: 180 de zile de la data primului rezultat pozitiv la testul pentru SARS-CoV-2, înregistrat în platforma informatică "Corona-Forms".

Certificatul digital UE privind COVID poate fi obținut după efectuarea fiecarei doze, chiar și în cazul în care este vorba de două doze, cu menționarea pe certificat dacă este vorba de prima sau a doua doză.

Ce conține certificatul

Certificatul conține un cod QR, date esențiale de identificare (nume, prenume și data nașterii) și date medicale privind vaccinarea, testarea sau recuperarea după COVID-19.

 

Certificatul prezentat trebuie să fie digital, pe un dispozitiv mobil, fie tipărit, pe hârtie.

 

Certificatul emis după vaccinare include: numele și prenumele, data nașterii, date privind vaccinul (denumire, producător), numărul dozei de vaccin, data vaccinării, țara în care s-a efectuat vaccinarea, informații despre emitentul certificatului și codul unic de identificare al certificatului

Certificatul emis după test conține: numele și prenumele, data nașterii, boala pentru care s-a efectuat testul, informații despre testul efectuat (tipul testului, numele, producătorul), data și ora la care s-a prelevat proba pentru test, rezultatul testului, informații despre punctul de testare, țara în care a fost efectuat testul, informații despre emitentul certificatului și codul unic de identificare al certificatului

Certificatul eliberat după recuperare: numele și prenumele, data nașterii, denumirea bolii suferite (COVID-19), data primului rezultat pozitiv al testului, țara în care a fost efectuat testul, informații despre emitentul certificatului și codul unic de identificare al certificatului, perioada de valabilitate

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel