Universitatea Craiova - Gaz Metan Mediaş rezultat în primul meci de Liga 1 din acest an

Liga 1 - Universitatea Craiova a jucat acasă cu Gaz Metan Mediaş în primul meci oficial al anului.

LIGA 1 - Universitatea Craiova a învins-o pe Gaz Metan Mediaş cu scorul de 3-1 (2-1), vineri seara, pe teren propriu, în prima partidă din 2020, în etapa a 23-a Ligii I de fotbal.

Alexandru Cicâldău a reuşit o dublă pentru gazde (7, 26), al doilea gol fiind marcat la vinclu dintr-o lovitură liberă obţinută de Dan Nistor, aflat la meciul său de debut la Universitatea. Ultimul gol al craiovenilor a fost marcat de croatul Uros Cosic (62), cu un şut din drop, însă după un fault comis în atac de Elvir Koljic.

Golul de onoare al oaspeţilor a fost înscris de Marius Constantin (37 - penalty), după un fault comis de Stephane Acka asupra lui Dumitru Cardoso.

Universitatea a reuşit a cincea sa victorie consecutivă acasă, la primul meci al lui Corneliu Papură, după demisia lui Victor Piţurcă.

Gaz Metan venea după două victorii, cu Poli Iaşi şi FC Viitorul.

În tur, Universitatea s-a impus cu 3-2 la Mediaş.

Universitatea Craiova - CS Gaz Metan Mediaş 3-1 (2-1)

Stadion Ion Oblemenco - Craiova
Au marcat: Alexandru Cicâldău (7, 26), Uros Cosic (62), respectiv Marius Constantin (37 - penalty).
Arbitru: Marius Avram (Bucureşti); arbitri asistenţi: Mircea Orbuleţ (Bucureşti), Vladimir Urzică (Piatra Neamţ); arbitru de rezervă: Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti)
Observatori: Corneliu Fecioru (Bucureşti) - CCA, Mircea Călin (Bucureşti) - LPF

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel