Universitatea Craiova - Dinamo, rezultat cu multe goluri în Liga 1

Universitatea Craiova și Dinamo Bucureşti s-au întâlnit, luni, în derby-ul etapei a 15-a, a Ligii 1.

Universitatea Craiova a învins-o pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 4-1 (3-0), luni seara, pe teren propriu, la Drobeta-Turnu Severin, în ultimul meci din etapa a 15-a a Ligii I de fotbal.

Universitatea a deschis scorul prin micuţul mijlocaş bulgar Antoni Ivanov (20), cu capul, din centrarea lui Cristian Bărbuţ. A fost primul gol înscris de Ivanov pentru echipa craioveană. Andrei Ivan a reuşit o dublă (31, 45+2), primul gol venind după o eroare a lui Denis Ciobotariu, iar al doilea după o lansare venită de la Uros Cosic. Pentru Ivan au fost primele goluri de la revenirea la Universitatea.

Dinamo a reuşit să reducă din diferenţă prin Dan Nistor (57), după o greşeală mare a lui Ştefan Vlădoiu. Valentin Mihăilă (86) a închis tabela, cu un şut de la circa 25 de metri, la capătul unei acţiuni personale pornite din propria jumătate de teren. Dinamo a acuzat neacordarea unui gol în min. 11, pentru un presupus ofsaid la Robert Moldoveanu. Dinamo a avut şi o bară (39), prin Slavko Perovic. Craiovenii au cerut şi ei un penalty (66), pentru henţ la Mihai Popescu în propriul careu.

La meci au asistat 12.324 spectatori. Universitatea câştigase şi în meciul tur, cu 2-0. Dinamo venea după trei victorii şi un egal. Universitatea nu câştigase de trei etape, având două egaluri şi un eşec. Aceasta a fost cea mai clară victorie a Universităţii în acest sezon.

Universitatea Craiova - FC Dinamo Bucureşti 4-1 (3-0), Stadion Municipal - Drobeta-Turnu Severin
Au marcat: Antoni Ivanov (20), Andrei Ivan (31, 45+2), Valentin Mihăilă (86), respectiv Dan Nistor (57).
Arbitru: Marius Avram (Bucureşti); arbitri: Vladimir Urzică (Piatra Neamţ), Mircea Orbuleţ (Bucureşti); arbitru de rezervă: Iulian Dima (Bucureşti)
Observatori: Marian Salomir (Cluj-Napoca) - CCA, Ion Căţoi (Bucureşti) - LPF.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel