UniCredit va promova cooperarea între companiile din China, Italia şi din ţările Europei Centrale

UniCredit a anunţat semnarea unui Memorandum de Înţelegere cu Export-Import Bank of China pentru a stimula "relaţiile pe termen lung în vederea promovării cooperării" între companiile din China, Italia şi din ţările Europei Centrale, transmit Xinhua şi AP.

Acordul a fost semnat miercuri la Milano, unde a avut loc Forumul financiar chinezo-italian, la care au participat oficiali de rang înalt din ambele ţări. Italia şi China s-au angajat să-şi extindă cooperarea în sectorul financiar şi şi-au reafirmat sprijinul pentru comerţul global. 

"Semnarea memorandumului reprezintă un pas înainte concret în sprijinirea accesului companiilor europene pe piaţa chineză", a afirmat preşedintele UniCredit, Fabrizio Saccomanni.

La rândul său, ministrul italian al Economiei, Giovanni Tria, a declarat că există un potenţial ridicat pentru majorarea exporturilor italiene spre China. Exporturile au urcat de la nouă miliarde de euro în 2010 la 13 miliarde de euro în 2018, în timp ce importurile Italiei din China se ridică la aproximativ 30 de miliarde de euro, a explicat Tria.

Datele Eurostat arată că, anul trecut, comerţul între Italia şi China a depăşit 43 de miliarde de euro, iar statul asiatic a fost a noua destinaţie a exporturilor italiene la nivel global şi cea mai importantă din Asia.

Într-o declaraţie comună, cele două părţi au fost de acord cu emiterea primelor obligaţiuni Panda (bonduri denominate în yuani) de către "o instituţie financiară italiană calificată". Cunoscute sub denumirea de "Panda bonds", obligaţiunile sunt denominate în yuani şi sunt emise de un emitent suveran străin.

Obligaţiunile Panda vor cofinanţa subsidiarele firmelor italiene din China, anunţase în martie banca de stat Cassa Depositi e Prestiti (CDP).

În mai, Portugalia a vândut "obligaţiuni Panda" în valoare de două miliarde de yuani (260 de milioane de euro), devenind prima ţară din zona euro care a emis bonduri denominate în yuani, ceea ce permite autorităţilor de la Lisabona să îşi lărgească reţeaua de investiţii pe o piaţă cu multă lichiditate.

Obligaţiunile Panda emise de Portugalia au fost primele din zona euro, dar nu şi primele din Uniunea Europeană, în condiţiile în care Polonia a emis bonduri guvernamentale pe piaţa chineză în 2016, iar Ungaria a făcut şi ea acelaşi lucru în 2018.

În martie, Italia şi China au semnat un Memorandum de Înţelegere în sprijinul proiectului de mare amploare cunoscut sub denumirea de "Noul Drum al Mătăsii", prin care Beijingul urmăreşte să-şi intensifice comerţul cu Occidentul în pofida reticenţei UE. 

Autorităţile de la Roma se deschid astfel programului lansat de China, ce vizează conectarea cu economiile din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa şi pentru care porturile italiene constituie un punct ideal de diseminare a produselor şi investiţiilor sale.

Italia devine astfel prima ţară din G7 care sprijină acest proiect al statului asiatic.

China, cea mai mare putere comercială a lumii, a anunţat în 2013 o nouă iniţiativă denumită "O centură, un drum", destinată creării unui nou Drum al Mătăsii şi consolidării schimburilor comerciale între Asia, Rusia şi Europa. China a promis că va aloca 126 de miliarde de dolari pentru această strategie, în principal sub formă de investiţii în infrastructură.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel