Un avion militar s-a prăbuşit în Germania

Un avion militar s-a prăbușit astăzi în Germania. Autoritățile au intervenit imediat la locul accidentului. 

Un avion de luptă F-16 aparţinând forţelor aeriene americane s-a prăbuşit marţi într-o zonă nelocuită în apropierea oraşului Trier din Germania, transmit Reuters, dpa şi AFP. Pilotul a supravieţuit şi a fost spitalizat.

Avionul s-a prăbuşit în jurul orei locale 15:00 (13:00 GMT) în timpul unui exerciţiu de antrenament de rutină, scrie dpa care citează o declaraţie publicată pe pagina de internet a bazei aeriene Spangdahlem, unde era repartizată aeronava. Informaţia a fost confirmată de Ambasada Statelor Unite ale Americii în Germania, potrivit AFP.

Pilotul s-a ejectat în siguranţă şi a fost recuperat cu răni uşoare", se precizează în declaraţie, care adaugă că "un consiliu de ofiţeri va investiga accidentul.

Aeronava s-a prăbușit în pădure



Primarul din Zemmer a declarat că aeronava s-a prăbuşit într-o zonă împădurită, iar poliţia din Trier a precizat că locul accidentului şi împrejurimile au fost izolate. Nu există informaţii disponibile cu privire la daunele cauzate. Locuitorilor li s-a cerut să se îndepărteze de locul accidentului.

Incidentul survine la patru luni de la coliziunea aeriană şi prăbuşirea a două avioane militare germane în nord-estul ţării; atunci, unul dintre cei doi piloţi a murit, aminteşte dpa.

La baza aeriană Spangdahlem din Germania este staţionată cea de-a 52-a escadră de avioane de luptă (52nd Fighter Wing) a Forţelor Aeriene ale Statelor Unite, la care sunt dislocate cel puţin 24 de avioane F-16 şi în jur de 4.000 de militari americani. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel