Uniunea Europeană își dorește să ajungă la un acord privind interzicerea petrolului din Rusia, în condițiile în care mai multe țări din UE depind în mare măsură de această resursă.
Uniunea Europeană intenţionează în continuare ca, până la finele lunii mai, să ajungă la un acord cu privire la un embargo impus importurilor de petrol din Rusia, în pofida îngrijorărilor exprimate de unele state membre din Europa Centrală şi de Est, au declarat vineri pentru Reuters mai mulţi diplomaţi şi oficiali, care au respins varianta unor întârzieri sau revizuiri ale propunerilor.
Dependenţa Bulgariei, Cehiei, Ungariei şi Slovaciei de petrolul rusesc reprezintă principalul obstacol în calea unui acord pentru un embargo pe care Comisia Europeană, Executivul comunitar, l-a propus la începutul acestei luni ca răspuns la invadarea Ucrainei de către Rusia.
Cu toate acestea, diplomaţii şi oficialii consultaţi de Reuters s-au declarat optimişti că se va ajunge la un acord, chiar dacă preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avut dificultăţi în a-l convinge pe premierul ungar, Viktor Orban, cel mai vocal critic al planului de interzicere a petrolului rusesc.
"Vom avea un acord", a declarat un înalt diplomat european, adăugând că există flexibilitate în perioada de tranziţie propusă precum şi investiţii pentru ţările care depind de petrolul rusesc şi vor trebui să găsească alte surse de aprovizionare.
Un al doilea diplomat a spus că este posibil să se ajungă la un acord chiar luni, când miniştrii de Externe ai ţărilor membre UE se întâlnesc la Bruxelles, după discuţiile tehnice care vor avea loc pe parcursul week-end-ului.
Al treilea diplomat citat de Reuters a arătat că există şanse pentru un acord în a doua jumătate a săptămânii următoare. "Acest lucru va fi decis la cel mai înalt nivel, între Budapesta şi Bruxelles. Sunt optimist", a spus diplomatul.
În timp ce majoritatea statelor membre UE vor trebui să implementeze în totalitate un embargo cu privire la importurile de petrol din Rusia până la finele acestui an, Ungaria a obţinut o scutire până la finele lui 2024, la fel ca şi Slovacia şi Cehia până la mijlocul lui 2024.
Pentru a intra în vigoare, cel de-al şaselea pachet de sancţiuni propus de Comisia Europeană va trebui să fie aprobat de toate cele 27 de state membre, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News