EXCLUSIV  Țuțuianu, înregistrări PSD. Rovana Plumb, reacție tranșantă - video

Rodica Mitu / 12 oct 2018 / 13:01 Salveaza PDF Comentarii
Rovana Plumb
Descriere foto: Rovana Plumb

Rovana Plumb a vorbit, la DCNews, despre cel mai nou scandal de pe scena politică, în centrul căruia se află Adrian Țuțuianu, care a fost înregistrat în timp ce spunea că acest „Guvern este o tragedie” , iar „PSD-ul, un partid de maimuţe”.

„Lucrurile acestea își vor găsi finalul, în ceea ce privește modalitatea în care unii sau alții au anumite puncte de vedere, în cadrul următorului CEx. Se va decide de către conducerea partidului când va avea loc viitorul CEx. Îmi doresc din tot sufletul să ne vedem în continuare de guvernare, să putem să punem în aplicare toate măsurile cu care am venit în fața românilor. Sigur că pot exista poziții diferite, nemulțumiri, însă, de fiecare dată când PSD a trecut prin astfel de situații, de momente, a ieșit mai întărit și mai unit. Eu sper să se întâmple acest lucru. De obicei, gândesc pozitiv. Ceea ce pot să spun este că, de când am preluat guvernarea, în permanență PSD a fost sub asediu, primind una, două, nouă lovituri în permanență. Din interior, eu cred că se vor pune capăt la viitorul Comitet Executiv", a declarat Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene, în cadrul unui interviu acordat DCNews.

Întrebată dacă vor fi excluderi din partid, a declarat: „Nu știu să răspund la această întrebare. Ați văzut că abordarea noastră este una de a merge spre unitate și de a merge mai departe cu ceea ce ne-am propus să facem".

„Eu am declarat public că nu pot să fiu de acord cu astfel de expresii, epitete legate de unii colegi sau de partid în ansamblu. Mă delimitez de ele. Nu știu în ce context au fost făcute, nu am participat la astfel de dezbateri, dialoguri. Eu sper să se încheie cu această situație și să realizăm cu toții că avem o responsabilitate în fața acestei țări", a spus ministrul.

„Ce mă doare pe mine e...”

„Înțeleg că au fost niște înregistări. Pe de o parte, poate nu trebuiau să apară în spațiul public. Dar ce mă doare pe mine este faptul că nu trebuiau să aibă loc astfel de discuții, pentru că avem multe alte lucruri de făcut, decât să aruncăm și să punem epitete de genul acesta”, a mai spus Rovana Plumb. Ministrul a declarat că se va face o analiză în CEx.

 

Răspunsul complet:

 

Video integral



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26