Coronavirus - Turcan, despre interdicția TOTALĂ de a ieși din casă. Când va fi anunțată

Raluca Turcan, vicepremier în Guvernul Orban, a explicat într-o emisiune tv cum s-au luat măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului în România și de ce încă nu s-a luat decizia de a interzice total ieșirile din case.

Raluca Turcan a fost întrebată, la Realitatea Plus, când trece România de la ”recomandări” la măsuri mai ferme din partea Guvernului, adică de a trece de la restricții de la ora 22 la ora 6.00 la restricții 24 din 24:

”Dacă priviți nu foarte departe în urmă veți vedea că deciziile luate au avut o severitate progresivă. Cred că ar fi fost total nepotrivit să venim cu restricții foarte severe, oamenii să nu fie suficient de informați, de cât de necesare sunt unele măsuri și ce impact ar putea avea pe de o parte asupra drepturilor și libertăților lor, iar pe de altă parte în diminuarea efectelor acestei crize pe care o parcurgem, și de aceea, inclusiv aceste măsuri de restricție pe care le avem în vedere, le vom lua gradual, astfel încât ele să și producă efect, adică să nu fie prea târziu, dar oamenii să nu fie luați prin surprindere”, a spus vicepremierul liberal.

Citește și: Angela MERKEL, REZULTAT TEST COVID-19

Nimeni nu a fost pregătit pentru această criză

”Nu sunt adept luării unor măsuri de azi pe mâine, pe niște contexte pe care nimeni nu le-a mai parcurs până acum. Trebuie să recunoaștem că nimeni nu a fost pregătit pentru acestă criză. Toate țările se adaptează. Până la urmă, aceste măsuri sunt pentru și despre oameni. Dacă oamenii nu sunt făcuți să colaboreze, să înțeleagă necesitatea măsurilor, să accepte un set de reguli și de constrângeri, atunci nu avem cum să obținem efectul. Înțeleg că sunt voci care spun să batem cu pumnul în masă și de mâine stau polițiștii la ușa fiecărei scări de bloc. Imaginați-vă cum ar fi sunat o astfel de decizie și cum ar fi reacționat oamenii”, a mai spus vicepremierul Raluca Turcan.

Citește și: Deputat Florin Roman: Colegii mei lucrează până la epuizare. PRESIUNE imensă




Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel