Toyota îşi va majora participaţia deţinută la Subaru până la cel puţin 20%

Alina Panico / 27 sep 2019 / 11:28 Salveaza PDF Comentarii

Constructorul auto japonez Toyota Motor Corp intenţionează să îşi majoreze participaţia pe care o deţine la rivalul Subaru Corp până la cel puţin 20%, de la aproximativ 17% în prezent, în cadrul unui acord conform căruia şi Subaru va prelua o mică participaţie la Toyota, au declarat vineri pentru Reuters două surse din apropierea acestui dosar.

Tranzacţia ar urma să fie aprobată vineri la o reuniune a Consiliului de Administraţie de la Toyota, au declarat sursele sub protecţia anonimatului. Investiţia Toyota ar urma să coste peste 70 miliarde yeni (650 milioane dolari) pe baza valorii de piaţă a acţiunilor Subaru, susţine la rândul său cotidianul financiar nipon Nikkei.

Toyota a produs în 2018 aproximativ 10,6 milioane de autoturisme şi camioane în timp ce Subaru a produs un milion de vehicule anul trecut. Această investiţie ar veni la aproximativ o lună după ce Toyota şi un alt constructor auto japonez mai mic, Suzuki Motor Corp, au anunţat că vor prelua fiecare participaţii încrucişate. Astfel de alianţe scot în evidenţă cum constructorii auto încearcă să îşi gestioneze costurile şi să stimuleze dezvoltarea. Producătorii auto tradiţionali, în special cei mai mici precum Subaru şi Suzuki, au probleme în a face faţă ritmului rapid al schimbării în industria auto, care este transformată de vânzările în creştere de vehicule electrice, automobilele autonome şi serviciile de ride hailing. Subaru are o poziţie solidă pe segmentul SUV-urilor şi al tehnologiei all-wheel-drive.

Toyota deţine deja aproximativ 17% din acţiunile Subaru şi în luna iunie a acestui an cei doi constructori au anunţat că intenţionează să dezvolte în comun un vehicul SUV electric pe baza unei platforme care o vor produce împreună. Şi alţi mari producători auto din întreaga lume au anunţat că îşi vor uni eforturile pentru a diminua costurile cu dezvoltarea şi producţia de noi tehnologii. De exemplu, Ford Motor Co şi Volkswagen AG au anunţat că vor cheltui miliarde de dolari pentru a dezvolta în comun vehicule electrice şi autonome.

Sursa: AGERPRES


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25