EXCLUSIV  Te doare măseaua în pandemia COVID 19? Cum afli dacă ești URGENȚĂ medicală. Colegiul Medicilor Stomatologi, răspunsuri

DC News a adresat câteva întrebări Colegiului Medicilor Stomatologi din România în contextul în care oamenii nu au în ce cabinet stomatologic privat să mai meargă din cauza crizei generate de COVID 19.

Răspunsurile arată că nu se știe cu ce s-ar putea confrunta cei câțiva medici din spitalele de stat în caz de urgențe stomatologice. De altfel, autoritățile nu au părut interesante să vadă necesarul, să elaboreze politici etc. 

Nu s-a discutat despre implicarea medicilor stomatologi privați. Pacienții pot fi programați prin telefon, să nu intre în contact, să primească primele informații, cum se întâmplă la medicul de familie. Protecția este necesară pentru orice pacient. În plus se impun nebulizări, adică ar putea la unul doi pacienți pe zi să facă dezinfectare, decomprimând sistemul public și alinând suferințele. Dacă este o limitare birocratică, să se ceară schimbarea.

Rezidenții și studenții pot veni să ajute voluntari. De asemenea, stomatologii privați ar putea să vină voluntari în cabinetele din spitale... dar nu este bine că se aglomerează spitalele.

În rândurile de mai jos găsiți răspunsurile de la Colegiul Medicilor Stomatologi din România:

DC News: Câte cazuri de urgențe sunt anual în domeniul stomatologic?

Având în vedere că majoritatea cabinetelor stomatologice funcționează în sistem privat, nu există o centralizare la nivel național cu privire la numărul total de cazuri de urgențe tratate.

DC News: De unde știe pacientul că este o urgență? Omul acuză dureri, dar de unde știe dentistul sau pacientul că reprezintă o urgență, din lista prezentată de dvs., care poate fi tratată în pandemie? Omul știe că îl doare foarte tare măseaua, dar nu are de unde să știe dacă reprezintă o urgență medicală.

Colegiul Medicilor Stomatologi din România a anticipat o astfel de întrebare care este cât se poate de pertinentă și a trimis, în urmă cu două zile, inclusiv către redacția dumneavoastră, un comunicat de presă în care a definit urgența stomatologică atât pentru medici (vezi atasament), cât și pe înțelesul pacientului. Vă redăm mai jos declarația doamnei profesor:

"Știm cu toții foarte bine că serviciile de sănătate din România sunt mult mai accesibile din punctul de vedere al costurilor față de cele practicate în afara țării, iar medicina dentară este în topul preferințelor pacienților români, și nu numai. Acesta este și motivul pentru care la noi în țară s-a dezvoltat un adevărat turism medical pe partea de stomatologie – calitatea serviciilor medicale este foarte mare, iar prețurile practicate sunt mai reduse comparativ cu alte țări. Știm de asemenea că majoritatea românilor plecați în străinătate, pe perioada vacanțelor sau a concediilor petrecute în țară, profită de ocazie să-și rezolve și problemele stomatologice, mai ales dacă sunt intervenții de mare amploare.


În această situație însă, având în vedere perioada deosebit de gravă pe care o traversăm și în care este imperios necesar să oprim transmiterea virusului SARS-CoV-2, îi rog insistent pe medicii stomatologi să respecte cu strictețe măsurile anunțate de autoritățile statului. În afară de infecție, sângerare și durere, nimic altceva nu reprezintă urgență!" – prof. dr. Ecaterina Ionescu, președinte Colegiul Medicilor Stomatologi din România

DC News: Câți dentiști sunt la camerele de garde de la spitalele județene care deservesc un județ întreg?


Raspunsul la aceasta intrebare il puteti afla de la Ministerul Sănătății și de la autoritățile locale, fiind în puterea acestora să aprobe orice modificare în organigrama spitalelor aflate în subordine. Cu alte cuvinte, ar fi putut exista serviciul de medicină stomatologică în fiecare unitate de primiri urgențe din țară dacă managerii de spital ar fi făcut demersuri în acest sens. Colegiul Medicilor Stomatologi din România nu are în atribuții să verifice câți manageri au făcut acest demers, sau câte demersuri au fost aprobate.


În aceste condiții de pandemie însă, conform legii în vigoare, angajarea medicilor stomatologi în unitățile de primiri urgențe se poate face imediat, fără concurs, pe o perioadă de 6 luni. Colegiul Medicilor Stomatologi din România este pregătit să ajute orice manager dorește să înființeze linie de gardă pentru servicii stomatologice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel