Stadionul Lia Manoliu, predat pentru Euro 2020

Stadionul Naţional Lia Manoliu urmează să treacă din administrarea Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti în administrarea Municipiului Bucureşti, pentru lucrări de reparaţii, în contextul pregătirilor pentru Campionatul european de Fotbal 2020, conform unui proiect de hotărâre aflat, vineri, pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti. 

În expunerea de motive, semnată de primarul general, Gabriela Firea, se arată că Municipiul Bucureşti, împreună cu alte 12 oraşe din 12 ţări europene, are ocazia de a găzdui pentru prima dată competiţia fotbalistică între echipele naţionale europene, Campionatul european de Fotbal 2020. 

"Astfel, Municipiul Bucureşti s-a angajat să dezvolte, să întocmească şi să implementeze o strategie de dezvoltare durabilă pentru UEFA EURO 2020, în colaborare cu asociaţia membră a UEFA de pe teritoriul României şi în conformitate cu cerinţele UEFA şi va lua măsuri pentru protecţia mediului şi pentru responsabilitate socială la nivelul oraşului gazdă şi locaţiei de desfăşurare a competiţiei. Faţă de acest angajament a fost semnată o convenţie pentru turneul final UEFA Campionatul European de Fotbal 2020", se arată în documentul respectiv. 

Se menţionează că în prezent Arena Naţională necesită o serie de reparaţii atât la nivelul infiltraţiilor şi finisajelor, cât şi la nivelul echipamentelor şi instalaţiilor care au ieşit din perioada de garanţie şi la care au fost identificate o serie de disfuncţionalităţi majore, care trebuie aduse la nivelul solicitărilor UEFA. 

"Aceste reparaţii trebuie realizate în regim de urgenţă, în cursul anului 2017, întrucât este pusă în pericol funcţionalitatea arenei. Cheltuielile cu exploatarea (curăţenie, organizare, evenimente, relaţia cu instituţiile abilitate privind buna funcţionare a bazei sportive) rămân în sarcina ALPAB", prevede acelaşi document, conform Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel