"Practic astăzi am semnat înfiinţarea spitalului regional din Braşov. Am stabilit numărul de paturi printr-o analiză atentă şi cu încadrare în planul naţional de paturi. Am încredere că autorităţile braşovene vor avea ambiţia ca aici să avem primul spital regional construit în România", a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea într-o conferinţă de presă susţinută la Instituţia Prefecturii din Braşov.
Spitalul Regional Braşov va fi construit pe o suprafaţă de 11, 45 ha şi va avea o structură de 849 paturi pentru spitalizare continuă şi 64 pentru spitalizare de zi. Spitalul va fi organizat în centre multifuncţionale şi va avea capacitatea de a trata pacienţii în toate specialităţile medicale importante.
De asemenea, spitalul va utiliza tehnologii avansate si va fi dotat cu echipamente medicale şi aparatură de înaltă performanţă.