Spital NOU pentru copii inaugurat astăzi în Bucureşti

spital nou
spital nou

Astăzi a fost inaugurat noul spital clinic pentru copii “Victor Gomoiu” din Bucureşti. 

Spital nou pentru copii, în Capitală. Astăzi a fost inaugurat noul spital clinic pentru copii “Victor Gomoiu” din Bucureşti. Vorbim de o investiţie în valoare de circa 48 de milioane de euro. Potrivit declaraţiilor făcute de către Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, investiţia a fost finanţata 100% din fondurile Primăriei Capitalei, clădirea fiind construită de la zero şi dotată cu echipamente de ultimă generatie.

"Pot spune că este un moment istoric, pentru că, din nefericire, este primul spital pentru copii construit dupa 1990 în Bucureşti. E un moment la care credeam că nu vom mai participa pentru că au fost foarte multe probleme. Ne-am dorit cu toţii să avem un spital de copii nou în capitala României.

Construcţia a demarat în 2012 dar, din nefericire, din cauza unor probleme, s-au sistat lucrările în 2014, astfel încât la preluarea mandatului a trebuit să luăm totul de la zero şi să o facem să devină funcţională în sensul dotării sale cu aparatură de ultimă generaţie. Investiţia totală este de 48 de milioane de euro" a declarat Gabriela Firea, primarul general al Capitalei.

Ea a mai precizat că spitalul are 220 de paturi, iar schema de personal prevede peste 250 de angajaţi. 

Firea a menţionat că în perspectivă vor fi scoase la concurs noi posturi de medici şi de asistenţi, pentru a acoperi şi necesarul secţiilor care urmează să fie înfiinţate. 

"Pe vechiul amplasament al Spitalului 'Victor Gomoiu', cel construit acum aproape 90 de ani, Primăria Capitalei va demara construirea unui centru de excelenţă în oncologie pediatrică, precum şi alte câteva secţii deficitare. De asemenea, a unui minihotel pentru părinţii copiilor care vor fi operaţi şi trataţi, atât la 'Victor Gomoiu', cât şi la Centrul de excelenţă în oncologie pediatrică. Aparatura din acest spital, inclusiv din cele zece săli de operaţii, este de nivel european", a declarat edilul general. 

[citeste si]

Prezentă la inaugurarea spitalului, Viorica Dăncilă, premierul României, a declarat: "Vă felicit pentru această investiţii importantă, de care se vor bucura toţi cei care au nevoie de tratament performant şi de îngrijire adecvată. Am vizitat spitalul şi am rămas impresionată atît de dotările din incintă, cât şi de cadrele medicale, de toţi cei care lucrează aici şi pun atât de mult suflet în a trata copiii"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel