Sistemul medical, aproape de colaps!? Bogdan Opriță: Nu vom putea să ieșim la liman. Apel la toată populația

Bogdan Opriță, medic șef UPU-SMURD București, face un apel către populație să respecte măsurile în pandemie și anunță că medicii ar putea ajunge în situația de a discuta despre modul în care vor fi tratați pacienții, cel mai probabil în funcție de gravitatea îmbolnăvirilor. 

Bogdan Opriță, medic șef UPU-SMURD București, trage un semnal de alarmă cu privire la creșterea numărului de infectări cu coronavirus, dar mai ales cu privire la faptul că sistemul medical ar putea ajunge la o incapacitate de a mai putea trata pacienți. 

”Dincolo de cifre înregistrăm record negativ după record negativ. Peste ceea ce avem la un moment dar, s-ar putea să nu mai putem să avem paturi de terapie intensivă, paturi cu oxigen și așa mai departe. Din punct de vedere al SMURD-ului, avem o creștere cu 30% față de perioada similară din valul doi. Dacă în valul doi 50% din pacienți aveau o formă ușoară și puteau merge la domiciliu, acuma greu dăm drumul la 10% din pacienți. Mai toți pacienții au nevoie de oxigen cu debit mare. Avem nevoie nu numai de paturi ci și de echipamente. Contează și resursa umană, e limitată și dacă ajungem să o forțăm se poate ajunge să nu mai facă față. (...) Până când nu va exista o colaborare din partea populației, oricât de multe măsuri am lua nu vom putea să ieșim la liman. Trebuie să înțelegeți că avem o capacitate limitată și la un moment dat s-ar putea să ajungem în situația în care să trebuiască să discutăm despre modul în care îngrijim astfel de pacienți. Nu numai în România se întâmplă lucrul acesta. Până în momentul în care populația nu a colaborat nu s-a obținut un răspuns pozitiv. Fac un apel la toată populația să participe la acest efort comun, să se vaccineze”, a declarat medicul șef UPU-SMURD București în cadrul unei conferințe de presă la Ministerul Sănătății. 

VEZI ȘI: BREAKING NEWS  Vlad Voiculescu, trei măsuri noi. Anunț de ultimă oră: Ar putea să însemne amânarea unor operații sau proceduri elective

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel