Sindicaliști: Procentul TĂIAT de la Sănătate e dramatic. Tot sistemul, afectat!

Spital foto ilustrativ
Spital foto ilustrativ

Prim-vicepreședintele Sanitas susține că Guvernul taie bugetul Sănătății cu un „procent dramatic”.

Prim-vicepreședintele Sanitas, Iulian Pope, a declarat, marți, că Guvernul taie bugetul Sănătății cu un „procent dramatic", respectiv de 23 la sută, el subliniind că tot sistemul va fi afectat de această masură a Executivului.

„În condițiile în care toate țările europene alocă resurse mai mari pentru sănătate, România, deși se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană la alocații bugetare pentru sănătate scade bugetul dramatic, cu aproape 23 la sută bugetul pentru anul 2020. Indiferent de unde vor fi tăiați acești bani, va fi afectat tot sistemul, indiferent că vorbim aici de medicamente, fie că vorbim de programe naționale de investiții sau de drepturile salariale ale angajaților, niciuna dintre variante nu este convenabilă. Să nu uităm că Guvernul Orban a promis accelerarea procesului de construcție a a sialelor regionale, unde trebuie bani importanți", a declarat, pentru Mediafax, Iulian Pope.

Sindicalistul mai spune că anul viitor va fi un buget mai mic față de 2019, în condițiile în care anul acesta nu au fost suficienți bani.

În ceea ce privește alocarea de bani mai mulți în alte direcții, Pope este de părere că „asta este România în care trăim astăzi”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel