EXCLUSIV  Scandal Fed Cup: Ilie Năstase a greșit, sondaj DCNEWS

Cititorii DCNews au decis că Ilie Năstase este principalul vinovat în scandalul care a făcut înconjurul Europei, în Fed Cup.

Publicul respondent la acest sondaj este în mare măsură de părere că Ilie Năstase este cel care a greșit în scandalul din cupa Fed Cup, care a avut loc în acest weekend. Răspunsul arată că o mare parte din cititori sunt în favoarea fair-play-ului. În favoarea acestei variante au votat 45 % dintre respondenți. 

41.5 % dintre cei care au răspuns votului online consideră că britanicii au exagerat, iar varianta cea mai puțin votată este cea conform căreia Federația Română de Tenis nu trebuia să îl numească pe Ilie Năstase căpitan nejucător. 

Ce ar fi putut face România 

Așa cum o arată sondajul, românii sunt de părere că Ilie Năstase a greșit când a reacționat în acest mod. O variantă care ar fi putut fi luată ar fi fost pur și simplu retragerea echipei, la fel cum a procedat și Nicolae Ceaușescu în 1977 la Praga. Atunci, în urma unui arbitraj ostil, care a dezavantajat-o clar pe Nadia Comăneci, echipa de gimnastică a României a fost retrasă. A existat așadar un protest oficial, care ar fi putut fi aplicat și în acest caz, când oficialii români au observat că ITF a trimis un observator englez la un meci împotriva Marii Britanii. Practic, înjurăturile lui Ilie Năstase ar fi fost înlocuite cu un protest oficial. 

În orice caz, așa cum au răspuns și cititorii DCNews, comportamentul lui Ilie Năstase a fost unul condamnabil. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel